Scorțaru Nou

Aflată în Bărăgan, în lunca Buzăului, comuna Scorțaru Nou este alcătuită din sate tipice de câmpie. Bântuite de crivăț, arse de dogoarea soarelui, lovite de cumplite secete și de necruțătoare năvăliri barbare, acestea păreau să nu ofere bogăția de povești pe care mi le-a depănat pe parcursul cercetărilor. La prima vedere, păreau că împlinesc cadrul satului de câmpie ce își duce traiul tihnit, care se încovoaie, dar nu se rupe în fața vânturilor năprasnice ale Bărăganului sau în fața vicisitudinilor istoriei. După o cercetare minuțioasă, descoperim o lume plină de viață, cantonată cu un pragmatism uimitor în viața socială a Brăilei, reperul principal al regiunii.

Viața de zi cu zi a sătenilor, dictată de ordinea muncilor câmpului, era tulburată temporar de factori interni (precum drumul la Oraș când sătenii își trimiteau copiii la Școala Mare), fie de factori externi (care sunt de obicei brutali, de pildă războaiele și epidemiile).

Relieful   

Comuna Scorțaru Nou are un relief în general monoton, singurele accidente fiind râul Buzău și muchea de la Sihleanu – Găvani. Comuna se află în Câmpia Buzău – Siret, fiind așezată pe ambele maluri ale râului Buzău. Lunca Buzăului face parte din marea luncă a Siretului, care, la confluența cu râul Buzău, are lățimea cea mai mare (25 – 30 km), fapt datorat zonei de subsidență din cursul inferior. Lunca Buzăului este rezultatul pendulării albiei Buzăului în decursul timpului. Și în deceniile trecute Buzăul își muta albia cu mai mulți kilometri, așa cum s-a întâmplat în 1957 și 1969. Urmele pendulării Buzăului se pot observa pe raza comunei : gradul mare de meandrare ; brațe părăsite ; la câțiva kilometri de actuala albie se află alte brațe părăsite, păstrate în mentalul colectiv al scorțărenilor cu numele de Buzoele.

Clima

Comuna Scorțaru Nou se caracterizează printr-un climat temperat continental, cu nuanțe aride. Verile sunt călduroase și uscate datorită maselor de aer continentalizate sub influența valorilor mari ale radiației solare. Aspectul de culoar de trecere a aerului cald și uscat venit din Sud peste Bărăganul de Sud către Câmpia Bugeacului, face ca temperatura să urce destul de mult. Ca urmare a predominării maselor de aer continental ce vine din Rusia, Asia Mică sau Africa de Nord, cerul este mai mult senin, circa 290 de zile din an fiind neacoperite de nori.

Datorită uniformității reliefului și a vântului puternic din Nord – Est și Nord, în timpul iernii zăpada este spulberată și troienită în jurul satelor sau a altor obstacole. Câmpia Buzău – Siret este una din cele mai aride regiuni din județul Brăila.

Apele

Apele freatice din zona comunei se află la adâncimi mici (0 – 2 m), dată fiind distanța mică față de lunca Buzăului. Gradul mare de mineralizare fac ca apele freatice să nu fie potabile. Tot în lunca Buzăului se găsesc ape de adâncime (între 20 – 50 m) și se află cantonate în depozite argilo – nisipoase care reprezintă aluviuni vechi. Din punct de vedere hidrochimic nici apele de adâncime nu sunt potabile.

Pe teritoriul județului Brăila, dintr-o lungime totală de 308 km, răul Buzău se desfășoară pe o lungime de 141 km, între Făurei și confluența cu Siretul la Voinești. Acesta trece și prin comuna Scorțaru Nou. Datorită proceselor de aluvionare, coeficientului mare de meandrare și a pantei profilului longitudinal destul de mare, albia minoră a Buzăului prezintă o mare instabilitate (mobilitate), schimbându-și de foarte multe ori cursul după trecerea viiturilor. Astfel, în anul 1969, după trecerea unei mari viituri, râul Buzău și-a părăsit cursul între Dedulești și Maraloiu, creând o divagare de 20 km. Exemple de schimbări de albie sunt și cele dintre Scorțaru Nou și Pitulați, Boarca și Mihail Kogălniceanu. În urma schimbărilor de curs, porțiunile din vechiul curs rămân albii părăsite, dintre care unele se transformă ulterior în limane fluviatile.

Cele mai mari inundații s-au înregistrat în 1965, 1969 și 1975. Prin realizarea îndiguirilor Nisipuri – Făurei, Maraloiu – Grădiștea – Suțești, Latinu – Deșirați și Măxineni – Racoviță s-au scos de sub inundații circa 50.000 ha teren agricol, o serie de localități, printre care și satele componente ale comunei Scorțaru Nou. O altă particularitate a râului Buzău o constituie pierderea unei mari cantități de apă atât prin subteran, care se scurge în bazinul Călmățui, cât și la viituri, pe brațele părăsite.

În secolul trecut râul Buzău inunda în mod frecvent localitățile comunei Scorțaru Nou, așa cum reiese si din cererea locuitorilor din satul Deșirați, adresată prefectului județului Brăila în 1912. Prin petiția nr. 6666/1912 adresată prefectului județului Brăila, locuitorii satului Deșirați se plâng că apa Buzăului le amenință casele și cer a li se da alte locuri pentru vatra satului.

Solul

Solul comunei Scorțaru Nou este format din cernoziom levigat nisipos și aluviuni, uneori gleizate. Solurile aluviale și aluviunile sunt răspândite în Balta Brăilei și în luncile Buzăulu și Siretului. Ele se află în stadiu incipient de solificare. Cu toate că nu au o structură bună, totuși, prin conținutul mare de substanțe hrănitoare și umiditate, ele au o fertilitate ridicată.

Vegetația

Într-un trecut mai îndepărtat vegetația caracteristică era reprezentată prin stepă în zonele de câmpie și prin vegetație de luncă în lunca Buzăului. Stepa a fost desțelenită și înlocuită cu vegetație de cultură în proporție de peste 90%. Vegetația se grupează în două mari areale biogeografice : arealul de stepă, reprezentat prin spațiile interfluviale și arealul de luncă, reprezentat prin luncile Siretului și Buzăului.

Stepa, în adevăratul înțeles al cuvântului, a fost înlocuită în proporție de 90 – 95% cu plante de cultură. Vegetația naturală de stepă se mai găsește în prezent pe versanții depresiunilor de  tasare, în spațiile dintre parcelele agricole, pe marginile drumurilor și în zonele necultivate temporar.

Fauna

Caracteristica faunei este dată de speciile iubitoare de terenuri deschise, mai uscate și mai calde venite din stepele și silvostepele estice. Dintre reprezentanții câmpurilor deschise (terenuri cultivate, pajiști, pârloage) cel mai bine reprezentate sunt mamiferele rozătoare și păsările granivore. Din grupul primelor, populațiile cele mai însemnate le au popândăul, hârciogul, șoarecele de câmp, orbetele, șoarecele de stepă, șobolanul de câmp și iepurele de câmp. Dintre păsări, se impun în peisajul deschis ciocârlia de câmp, ciocârlanul, presura, prepelița, potârnichea, cioara de semănătură, iar în boschete, mărăcinarul, lăcustarul și coțofana. Tot printre vertebrate pot fi întâlnite mai des șopârla de stepă, șopârla de câmp, iar pe marginea boschetelor, șarpele rău. În locurile cu pământ nisipos și löessoid trăiește broasca de pământ. De asemenea, mai apar vulpea, viezurele și chiar mistrețul.

Dintre nevertebrate, zoocomplexele campestre sunt dominate numeric de ortoptere, caleoptere, himenoptere, diptere și lepidoptere, populațiile cele mai numeroase avându-le speciile ce se hrănesc cu variata ofertă vegetală. Consumatorii cei mai importanți sunt lăcusta de pășune, cosașii, greiele de câmp, viespea de pai, viespea de iarbă, forfecarul sau ploșnița roșie.  Noi specii au fost introduse de om, ca fazanul și căpriorul.

Din punct de vedere faunistic lunca este mult mai bogată. În zăvoaiele de luncă, în plantațiile de plop se pot întâlni lupi, vulpi, mistreți și iepuri. Având proprietăți ecologice comune, atât mediul acvatic, cât și cel terestru – zăvoaiele, adăpostesc și alte specii de păsări precum mierla, privighetoarea mare, cucul și dumbrăveanca. Ihtiofauna este reprezentată prin clean, mreană, scobar, văduviță, somn, știucă, obleț, boarcă sau ghiborț.

Primele atestări ale locuirii umane

Valea Buzăului a reprezentat timp îndelungat unul din cele mai importante habitate umane din microzona Brăilei. Condițiile geografice și resursele subsolului au favorizat dezvoltarea a numeroase așezări umane. În urma cercetărilor arheologice au fost descoperite numeroase urme de locuire și necropole de-a lungul râului Buzău : Târcov, Cârlomănești, Pietroasa Mică și Pietroasele, din județul Buzău ; Râmnicelu, Grădiștea, Șuțești, Sihleanu și Măxineni din județul Brăila. Din punct de vedere arheologic, așezările de pe valea Buzăului se prezintă discontinuu construite și populate. Dovezile arheologice dovedesc că populațiile trăitoare în acele complexe de locuire erau diferite și ca etnie și ca obiceiuri. Este bine cunoscută istoria meleagurilor stepice, culoarul Bărăganului reprezentând multă vreme o zonă de tranzit a populațiilor migratoare : vechii geți sunt înlocuiți treptat de goți, huni, gepizi, avari, slavi, iar mai târziu apar aici populațiile de origine turanică, pecenegii, uzii și cumanii. Abia din secolele XIII – XIV, populațiile românești își pot duce traiul liniștit. Încă începând cu secolul al VIII – lea apar timid primele populații protoromânești, definite arheologic de aspectul cultural Dridu. Cu tot acest tumult al mișcării de populații, valea Buzăului nu a încetat sa fie locuită, iar din acest punct de vedere, lunca prezintă o continuitate a locuirii neîntreruptă.

Și pe raza comunei Scorțaru Nou au fost descoperite urme de locuire care datează chiar și din mileniul al IV – lea î.Chr. Enumerăm mai întâi așezările descoperite pentru a evidenția numărul mare al acestora și mai ales pentru a demonstra convergența acestora în valea Buzăului, formând, în diferitele perioade istorice, adevărate salbe de puncte locuite.

Au fost descoperite urme de locuire din următoarele perioade istorice:

-  așezarea neolitică a culturii Boian – Giulești de la Sihleanu (mil. IV î.Chr.);

-  mormântul tumular de la Găvani, grupul cultural Foltești-Usatovo, eneolitic final,  3200 – 3000 î.Chr.;

-  așezarea de tipul aspectului cultural Sihleanu (care marchează perioada de trecere spre Hallstatt – cultura Babadag, sec. XIV î.Chr.);

-  mormântul princiar traco – getic de la Găvani (sec. IV – III î.Chr.) și alte morminte tumulare;

-  așezarea geto – dacă de la Sihleanu (sec. III – II î.Chr.) ;

-  așezarea din sec. III – IV d.Chr. de la Sihleanu (cultura Sântana de Mureș) ;

-  necropola feudală timpurie de la Sihleanu (sec. VIII – XI d.Chr., cultura Dridu) ;

-  tezaurul medieval de la Sihleanu (sec. XIV – XVII).

Autor:

Prof. dr. Claudiu Sachelarie