gropeni

Ne-am născut pe un pământ ce poartă în străfundurile sale cântecul învolburat al apelor Dunării, care a fuzionat cu glasurile cristaline ale fetelor ce-și umpleau gălețile cu apă vie, din unda fără pulbere și care mai apoi se armoniza cu șoaptele pescarilor ce aruncau năvodul după belșugul argintat și alunecos.

Suntem purtătorii unor comori ascunse cu meșteșug de cei ce-și duceau turmele în băjenie spre câmpia parcă nesfârșită și care luau cu ei, ca o vie amintire, ciulinii Bărăganului.

Pentru a ne păstra identitatea de oameni ai Dunării și ai câmpiei aurite, avem datoria de a cultiva în inimile noilor generații tradițiile și obiceiurile strămoșești, valoarea autentică de creație a oamenilor acestor locuri.

Așezare

Localitatea Gropeni este amplasată în partea de est a județului Brăila, pe malul stâng al Dunării, în fața Insulei Mari a Brăilei – unde se poate trece cu bacul - la o distanță de 24 km de orașul Brăila. Se învecinează la nord cu comuna Tichilești, la vest cu comuna Unirea și la sud cu comuna Tufești. În partea de vest la aproximativ 4 km se află Drumul European E584, iar în partea de est, la aproximativ 1,5 km, se întinde în toată splendoarea sa, fluviul Dunărea.

Comuna are în componența sa, satul Gropeni, format din doua trupuri: satul Gropeni și fostul sat Gropenii Noi, aflat la distanță de 0,70 km de primul.

,,Relieful este unul de câmpie aluvionară de subsidență drenată de fluviul Dunărea, teritoriul Comunei Gropeni fiind parte din Câmpia Brăilei(Bărăganul Nordic) și din lunca Dunării. Solul este bun , de calitate, favorabil desfășurării activităților agricole. Clima în zona comunei este cea specifică întregii regiuni, temperat- continentală.”

Vâslind prin timp…

Ne-am îndreptat cu emoție, spre tot ce înseamnă trecut, origini. Pornim de la legendă, pentru a ne ancora puternic în realitate. Legenda întemeierii satului este legată de perioada stăpânirii otomane. Bătrânii locului spuneau că pe aici au existat două câșle, două așezări modeste ale crescătorilor de animale, stăpânite de doi turci, Cara Malău Pașa (sau Omer Pașa) și Suleiman Pașa. Acestea au avut o existență concomitentă fiind separate printr-un vad, ,,Vadul Soarelui”. Părții de nord a satului, stăpânită de Cara Malău Pașa, numit și Crâm Pașa, i s-a spus Cârmălău, iar părții sudice, unde era stăpân Suleiman Pașa, i s-a spus ,Băjenari, pentru că aici se mai stabiliseră și oameni veniți din băjenii.

Tot din spusele sătenilor se mai știe că numele de Gropeni ar proveni de la niște gropi mari, săpate, în care au fost prinși și uciși ienicerii care îi prădau pe locuitorii din câșla lui  Soliman Pașa. Acele gropi, în număr de 7, purtau denumirea de ,,gropile turcilor” și, de aici,  s-a ajuns la Gropeni.

Pe lângă aceste legende legate de întemeierea și numele satului, realitatea geografică locală aduce o definire certă a numelui localității.

,,În partea de sud a comunei, în lunca Noianul Ghețău-Botea, așa cum era numită în perioada interbelică, se aflau niște iezere numite Groapele, care au dat astfel nume satului”

Mărturii din și peste timp

Comuna Gropeni este una dintre cele mai vechi așezări pescărești de la Dunăre, din județul Brăila. Ceea ce dovedește o existență mult îndepărtată în timp pe aceste locuri, o reprezintă descoperirea unui mormânt, care datează din sec. IV d.H. și care aparținea culturii Sântana de Mureș Cerneahov, conținând un schelet uman și patru vase lucrate la roată. O altă mărturie este și tezaurul format din 47 de monede de bronz (follis), emise de doi împărați bizantini: Iustinian (527-565) și Iustinian al II-lea (565-578), descoperit de un localnic, în anul 1934.

Existența cuvântului ,,noian” pe care oamenii mai în vârstă din Gropeni îl folosesc și astăzi, face referire la zona inundabilă dintre sat și Dunăre, unde gropenenii au pescuit până în 1950, când a avut loc îndiguirea și asanarea luncii. Cuvântul poate fi o dovadă nescrisă a stăpânirii cumanice, de acum mai bine de 700 de ani.

Între anii 1540-1828, Gropeniul a fost sub ocupație otomană, făcând parte din Kazaua Brăilei. Prima atestare documentară, provine din anul 1570, în urma unui recensământ efectuat în Raiaua Brăilei. Atunci se menționează că satul avea venituri în valoare de 39.018 akca, existând și opt mori împărătești în ruină.

C. C. Giurescu consemnează cartographic satul Gropeni, pe la 1600 în lucrarea ,,Istoria pescuitului și pisciculturii în România”, apărută în anul 1964.

În contextual confruntărilor militare din sec. al XVII-lea, satul Gropeni apare consemnat pentru prima dată și în surse occidentale: Harta lui Santini din 1777 și apoi pe harta făcută de ofițerii austrieci Kazalei Brăilei în anul1789, unde sunt localizate 35 de sate.

Comparativ cu restul satelor din fosta kaza, Gropeni era o așezare mare, depășită doar de Odaia Vizirului. Așezarea satului se compunea din două părți: vatra - teritoriul de locuire al localnicilor cu toate elementele sale adiacente și țarina - teritoriu de arătură, izlaz și lunca aferentă satului.

În  secolul al XVII-lea sunt menționate două sate cu numele de Gropeni: Gropenii de Sus și Gropenii de Jos, iar în anul 1828, Gropenii de Mal și Gropenii de Câmp. Toate aceste denumiri sunt înlocuite, după 1838, de un singur nume, Gropeni.

Războiul ruso-turc din 1828-1829 a produs o serioasă perturbație demografică prin pustiirea și distrugerea a numeroase așezări. Există ipoteza că în anul 1828, satul să fi ars în timpul treierișului, familiile plecând în Dobrogea și Moldova.

În anul 1829, după desființarea Kazalei Brăilei, Gropeniul revine în componența Țării Românești, făcând parte din nou înființatul „Domeniul Brăilei”. Deși au trăit mult timp sub stăpânire turcească, gropenenii ,,și-au păstrat credința creștin ortodoxă și identitatea etnică românească.”

În anul 1864 au fost împroprietăriți un număr de  226 de locuitori, tot atunci fiind ales și primul primar al comunei, Badea Petculescu.

În anul 1921 satul se extinde, prin împroprietărirea familiilor de tineri căsătoriți, formându-se cătunul Duca (Gropenii Noi). După acest an, în afară de baltă, care a rămas în continuare în proprietatea statului, restul terenurilor agricole au fost împărțite țăranilor. În 1925, comuna avea în componență și satul Titcov, cu un total 1.631 de locuitori și făcea parte din plasa Silistraru a aceluiași județ.

În 1929 vatra satului își mai păstra tradiționala împărțire în două: Cârmălău în nord (cuprindea 2 familii de fruntași, 4 familii de mijlocași, 14 familii de codași) și Băjenarii în sud (aveau 2 preoți, 10 familii de fruntași, 17 familii de mijlocași). Existau în total 5 ulițe paralele cu Dunărea. Perpendicular pe ele, veneau vadurile, cel mai important fiind Vadul Odăii, care despărțea satul în două. Acest vad ce se continua până în sudul Dunării, fiind propice trecerii în Balta Brăilei.

Localnicii se ocupau cu agricultura, pescuitul și albinăritul. Meseria de pescar se moștenea din tată în fiu. Erau organizați în cete, fiecare ceată avea 10 membri și era condusă de un vătaf. Treceau Dunărea pe un pod plutitor. Se practica sistemul arhaic de creștere liberă a animalelor (cai, vite, porci). Primăvara li se dădea drumul în Balta Brăilei și erau adunate toamna târziu.

Cultivarea plantelor se efectua în principal pe terasa Dunării și, în mai mica măsură, pe grindurile bălții. Balta oferea condiții excelente pentru apicultură.

Gropenenii se pot mândri cu faptul că au participat la toate războaiele României din secolele XIX-XX. La Războiul de Independență, 32 de tineri din localitate au fost înrolați în Campania a III-a Balta, din Regimentul 9 Dorobanți, (cu reședința la Gura Gârluței, doi  dintre ei murind pe timpul luptelor. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), cel puțin 53 de localnici au murit pe câmpurile de luptă, printre ei aflându-se și învățătorul erou Nicolae Țiripa.

 Mulți bărbați din comunitate au fost mobilizați pe front și în Al Doilea Război Mondial. Războiul a avut ca efect raționalizarea alimentelor și a altor resurse, afectând viața cotidiană a locuitorilor. A avut un impact tragic asupra familiilor, prin pierderea de vieți umane. În semn de respect pentru jertfa lor, numele eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial se regăsesc pe monumental din centul civic al comunei.

După 1947, România a intrat sub influența Uniunii Sovietice, iar localitatea  Gropeni a fost afectată de procesul de instaurare a regimului comunist. Acest lucru a dus la schimbări semnificative în viața socială și economică.

În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Brăila al regiunii Galații. În 1968, a revenit la județul Brăila, reînființat, satul Titcov fiind transferat comunei Frecăței.

În anii '50, s-a început procesul de colectivizare a agriculturii, care a afectat profund localitatea. Țăranii au fost obligați să își unească pământurile în cooperative agricole. Au fost promovate investiții în infrastructură, dar și în dezvoltarea unor unități economice. În această perioadă, au fost organizate evenimente culturale și sociale în conformitate cu ideologia comunistă, pentru a promova valorile și realizările regimului.

După revoluția din decembrie 1989, au avut loc primele alegeri libere prin care au fost alese organele administrației publice locale. Prin Legea fondului funciar au fost desființate fostele CAP-uri, terenurile și celelalte bunuri trecând în proprietatea foștilor deținători.

Școala, locul unde cunoașterea prinde viață

În contextul unei dezvoltări sensibile a învățământului rural brăilean, sunt consemnate începuturile școlii și la Gropeni.

Nae Vasilescu, autorul unei lucrări cu caracter documentar, editată în anul 1929, menționează existența unei școli sătești și în localitatea noastră chiar din 1830. Aceeași afirmație, o va face doi ani mai târziu, învățătorul Ioan Bogoiu, autor al primei monografii a comunei: „Școala funcționează după spusele bătrânilor, din anul 1830”.

Prima atestare documentară certă,  a unei școli la Gropeni, este consemnată în anul 1839. Aceasta funcționa în casa de sfat, pregătită cu toate cele necesare. Erau înscriși 12 elevi. Cursurile au început,, pe 7 decembrie, când a luat sfârșit din lucru...Învățător, primul, era Ștefan Petrache”.

În anul 1842, școala avea un local propriu, cu o sală de trei  stânjeni lungime și doi stânjeni lățime. Învățătorii erai plătiți în bani și produse, de către locuitorii satului.

Începuturile modeste ale învățământul sătesc au fost brusc întrerupte de izbucnirea Revoluției de la 1848. După înăbușirea acesteia, școala din  Gropeni  a fost închisă timp de aproape un deceniu. Se redeschide pe 23 martie 1857, avându-l ca învățător pe Constantin Gurlescu și 21 de elevi înscriși.

În anul 1873 se înființează Școala de fete, frecventată inițial de 38 de eleve, iar în anul 1876 are loc „săvârșirea localului de școală de către locuitorii comunei, cu două săli de clasă și o grădină de 2500mp”.

Ca urmare a numărului tot mai mare de elevi înscriși de la an la an, în 1908, se mai construiește un local cu 2 săli de clasă.

În anul școlar 1911-1912, activitatea se desfășoară sub o nouă formă de organizare, de tip urban. Elevii sunt împărțiți pe clase, învățând pe zile întregi. Începând cu acest an, se aplică noua programă de studii pentru școala primară urbană. În 1912 erau înscriși 278 de elevi (numărul copiilor din sat era apreciat la 500-550). Majoritatea veneau la școală de bună voie dar erau unii cărora li se aplicau ,,mici amenzi”. După terminarea studiilor în școala mixtă ,,de tip urban” cei mai mulți tineri rămâneau la munca câmpului și puțini erau cei ce mergeau și ,,la școli mai înalte”

În 1916-1917, din cauza războiului, cursurile au început abia pe 19 aprilie/1 mai 1917, iar vacanțele au fost suprimate. Armata germană a ocupat vechiul local al școlii, folosindu-l ca grajd pentru vite și cursurile se desfășurau pe jumătate din zile, în celălalt local.

În luptele pentru reîntregirea neamului, învățătorul și dirigintele Nicolae Țiripa și-a pierdut viața pe câmpul de luptă, iar, în semn de recunoștință, o școală îi va purta mai târziu numele.  Războiul a provocat distrugerea arhivei, a materialelor didactice și a mobilierului.

Până în 1924, învățământul cuprindea patru clase. Începând cu acest an școlar s-a introdus învățământul de 7 ani. La finalul clasei a VII-a, elevii susțineau un examen de absolvire.

La data de 16 noiembrie 1926, în Registrul de inspecții școlare nr. 3 se menționează:

,,În localitate, prin stăruința domnilor învățători locali și a preotului Toma Chiorpec, președintele comitetului școlar, precum și cu sprijinul și buna voință a sătenilor, s-a construit un nou local școlar, aproape finalizat, cu patru săli de clasă. Clădirea este acoperită cu țiglă și dispune de o sală de clasă mai spațioasă, prevăzută cu scenă pentru conferințe și reprezentații de teatru sătesc.”

Începând cu data de 8 februarie 1928, în acest nou local va funcționa Școala primară de băieți - ,,Nicolae Țiripa”.

Generalizarea învățământului de 8 ani, începând cu anul școlar 1963-1964, a debutat la Gropeni prin inaugurarea unui local de școală nou, modern (mulți părinți au contribuit la construirea lui prin muncă voluntară), cu un corp profesoral bine pregătit, deschis la nou și dornic să pună bazele unui sistem solid de cunoștințe pentru pregătirea tinerei generații.

Învățătorii, biblioteca și căminul cultural

În anul 1926, ambele școli aveau constituite câte o bibliotecă, cărțile fiind obținute din donații. Biblioteca școlii de fete număra la constituire 113 volume. Cărțile erau aranjate separat pentru copii, săteni, intelectuali. Între promotorii acestei realizări menționăm învățătorii Ioana și Șerban Popoacă. Mai târziu, biblioteca școlii de băieți va deveni Biblioteca Căminului Cultural „Ion Creangă”. Bibliotecar, la acea dată, era învățătorul Stan Țiripa. Pentru fiecare dintre biblioteci exista un registru unde erau consemnați cititorii și un dulap în care se păstrau cărțile.

În anul 1935, ia ființă Căminul Cultural „Ion Creangă”, instituție de cultură condusă de un sfat constituit din învățătorii a două școli (școala de fete și școala de băieți). Această implicare a cadrelor didactice a dus la înființarea, cel mai probabil în 1950, a Bibliotecii Căminului Cultural, bibliotecar fiind numit învățătorul Stan Țiripa.

Actualmente, suntem mândri că printre cărțile unei biblioteci își au locul și volumele: ,,Hăituiala”, „Bâlbâitul”, „Şoarecii”, „Nomazii ”, „Tribunal de mahala”, ,,Trecea un călător” „Rătăcire”, „Păiduşca”, „O lume de râs”, scrise de autorul gropenean, Nelu Popoacă.

Avem un trecut care ne obligă la performanță. Tradiția performanței este parte din identitatea noastră. Până în 1989, monografia școlii consemnează 155 de absolvenți care au urmat studii universitare.

Printre aceștia, Raluca Barac activează ca lector universitar și coordonator de cercetare în psihologia cunoașterii la Universitatea din Toronto.  Ștefan Aftodor și Robu Marius sunt doctori în domeniul istoriei respectiv al speologiei. Ambii cu articole științifice publicate la cele mai prestigioase reviste de știință. Primul este și autor al unei monografii de referință pentru comunitatea noastră. De asemenea, o fostă absolventă lucrează în cercetarea farmaceutică, iar un alt absolvent ocupă o poziție importantă în cadrul IBM România. Numeroși alți foști elevi, ale căror realizări sunt prezentate și pe site-ul școlii, continuă să ducă mai departe renumele instituției noastre.

Legământul străbun: tradiții ce unesc generații

Tradițiile și obiceiurile moștenite din străbuni reprezintă comoara neamului nostru, un fir nevăzut care ne leagă de trecut și ne oferă identitate.

Momentele esențiale din viața omului, Botezul, Nunta și Înmormântarea sunt cele mai semnificative evenimente, în jurul cărora s-au conturat, dincolo de rânduielile bisericești, obiceiuri transmise și păstrate cu sfințenie din generație în generație. Hora din străbuni, Călușarii, Boboteaza, Caloianul sunt obiceiuri tradiționale și respectate cu o certă consecvență de către comunitatea noastră.

Hora din străbuni - păstrează farmecul autentic, insuflând tinerilor voie bună și exprimând vitalitatea sufletului românesc. Se ținea pe lângă cârciumile mai căutate, acolo unde cârciumarul putea să tocmească lăutari. Aceștia proveneau din familii de rromi din sat. Cântau din vioară sau lăută. Pe lângă cei tineri, la horă veneau și oamenii mai în vârstă, cu scopul de a socializa.

Tot în această idee se desfășurau iarna clăcile, ce constau în scărmănatul sau torsul lânii, în curățatul știuleților de porumb. La clacă erau invitați vecinii și rudele. Se spuneau glume, se cânta și se aflau știri din tot satul.

Dintre sărbătorile de iarnă, un loc special revine Gropeniului prin practicarea călușului, ce face parte din vechiul fond al culturii populare românești. Obiceiul Călușarii era și este practicat de tineri cu vârste cuprinse între 10 și peste 20 de ani, în prima zi de Crăciun.

Întregul sat prinde viață în jurul acestui obicei. Călușarii se organizează în cete, fiecare formată din 5, 7 sau 10 membri. În fruntea cetei se află „calfa”, liderul care are rolul de a conduce jocul, strigăturile și strânge banii. Ceata are și un tânăr numit ,,iapă”, cu rolul de a necheza pe parcursul jocului și de a strânge carne pe o ,,țăcălie”. Călușarii poartă costume populare tradiționale, având capul acoperit cu căciuli negre împodobite cu o pânză albă numită „ciurică”. În timpul jocului ei mânuiesc bastoane ornate cu panglici colorate, iar ritmul jocului este susținut de sunetul acordeonului. Celelalte colinde, care se mai păstrează, provin din zona Făgărașului, fiind aduse la Gropeni de ciobanii aflați în transhumanță.

Avem colinde foarte vechi, autentice: „Din vadurile Brăilei”, „Colinda pescarului”, „Colind de fată”, „Colind de flăcău”. Menționăm faptul că un grup de colindători (bătrâni cu vârste cuprinse între 75-85 ani) a intrat în patrimoniul imaterial UNESCO, în anul 2014, datorită repertoriului vast de colinde și al modului de interpretare.

Un alt obicei cunoscut în Gropeni este „Boboteaza”, care se desfășoară pe 6 ianuarie, de Sărbătoarea Botezului Domnului. În această zi, oamenii participă la slujba religioasă de la biserică, iar după, tradiția continuă cu o ceremonie specială, la Dunăre. Preoții săvârșesc slujba de sfințire a apei, apoi  aruncă crucea în undele fluviului. Tinerii din sat, indiferent de vreme, se avântă pentru a o prinde și a o aduce la mal. Se spune că acela care prinde crucea va fi ferit de rele și va avea parte de noroc pe tot parcursul anului. După ceremonia religioasă, se organizează întreceri de călărie, cât și întreceri cu atelajele.

Caloianul este un ritual străvechi, practicat pentru invocarea ploii în perioadele de secetă. Se desfășoară în săptămâna de după Paști, marțea. Copiii cu vârste între 7 și 14 ani îngroapă caloianul, chipul omului făcut din lut, decorat cu coji de ouă.   Acest obicei are patru momente: confecționarea caloianului și împodobirea lui, alaiul mortuar, în drum spre mormânt intonând bocete, înmormântarea caloianului și pomana. La două zile, în ,,Joia Plăcintelor” are loc dezgroparea caloianului și aruncarea lui în apele Dunării.

Comuna Gropeni este considerată și una dintre vetrele folclorice ale Brăilei. În anul 1970, au fost publicate lucrări precum ,,Folclor literar din zona Dunării de Jos”, de Ion Brezeanu și ,,Jocuri Populare din Gropeni”, de Nedelușa Rădulescu și Constantin Gănescu, care au contribuit la recunoașterea importanței etnografice a zonei.

La Gropeni s-au păstrat jocuri populare autentice, dintre care: ,,Hora de la Brăila”, cu pas diferit de celelalte zone din țară, ,,Brâul”, ,,Șchioapa”, ,,Floricica”, ,,Popârlanul”. Dansurile tradiționale ale zonei reprezintă o veritabilă expresie a identității și spiritului comunității noastre, fiind păstrate și continuate cu mândrie de ,,Ansamblul Floricica”.

Acest vechi ansamblu avea în componență elevi, studenți, chiar și persoane vârstnice, fiind o adevărată școală de tradiții și cultură populară. De-a lungul timpului, ansamblul a participat la nenumărate festivaluri și concursuri de folclor, atât în țară, cât și în străinătate, unde a obținut numeroase premii.

Pentru ca obiceiurile și tradițiile să nu rămână doar simple amintiri, actuali elevi ai școlii sunt membri ai ansamblului „Foricica”, iar pentru a avea cunoștință de istoria și geografia locală au fost antrenați în concursul „Mândru mi-s că-s gropenean!” 

,,Ne-am născut ca să trăim, iar datoria noastră este de a păstra și a arăta semenilor noștri din acest spațiu, cât și altora, frumusețea datinilor și obiceiurilor noastre.”

Tradiția continuă...

Prin amenajarea unei săli în cadrul Căminului Cultural, unde exponatele sunt obiecte vechi, din interiorul încăperilor țărănești, obiecte de îmbrăcăminte (cămăși naționale) cu o vechime considerabilă, de peste 100 de ani și unelte arhaice din gospodăriile sătenilor și o căsuță veche, în care ,,tanti Lenuța” păstrează lucruri ce au aparținut bunicilor și părinților.

Personalități

Ioan C. Massim (1825-1877) - Membru fondator al Societății Academice Române (1867). Unul din reprezentanții curentului latinist, a elaborat împreună cu I. H. Rădulescu și Al. Roman proiectul ortografiei bazată pe principiul etimologic, adoptat în 1869 de Societatea Academică Română. Din însărcinarea Societății Academice Române a elaborat împreună cu A. Treboniu Laurian. „Dicționarul limbii române” ( 3 volume, 1873-1877), primul dicționar român academic. Autor al unor apreciate manuale de gramatică: „Elemente de gramatică română” (1854), „Elemente de gramatică elenică”( 1850). Alte două manuale: „Introducția in linqua latinam” (1851) și „Nou abecedar românesc” (1868)

Bibliografie:

1. Aftodor, Ștefan, ,,Gropeni - Istoria modernă a unui sat de pe baltă (1828-1918), Editura Istros a Muzeului Brăilei,,Carol I ”, Brăila 2018

2. Mihai Maxim, O istorie a relațiilor româno-otomane, cu documente noi din arhivele turcești, vol. II, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2012

3. Lambrinoc, Victorița, Lambrinoc, Ionel, Monografia Școlii Gropeni, Editura Centrului de Creație Brăila

4. Centrul de Îndrumarea a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă a Județului Brăila, Studii  de etnografie și folclor din zona Brăilei, Brăila,1977

5. https://ro.wikipedia.org.

6. https://www.scoala-gropeni.ro/.

Autori:

Prof. înv.primar, Cristea Rodica, Școala Gimnazială Gropeni

Prof.înv.primar, Done Mariana, Școala Gimnazială Gropeni