roșiori

Poziția geografică

Comuna Roșiori este situată în sud-estul României, respectiv în sud-vestul județului Brăila, ocupând o suprafață de 73,3 km², ceea ce reprezintă aproximativ 1,54% din suprafața județului. Are în componență satele Roșiori – reședința - Colțea, Florica și Pribeagu

Comuna este situată la limita de sud a județului Brăila și se învecinează cu comunele: Ulmu, în nord, Dudești, în nord și est, Bărăganul, în sud-est, Ciocile, în vest, iar în sud cu comuna Traian din județul Ialomița.

La fel ca de altfel toată partea sudică a județului Brăila, teritoriul comunei Roșiori se află în cuprinsul Câmpiei Bărăganului Central, subunitate a sectorului estic al Câmpiei Române, în cadrul interfluviului (câmpului) Ialomița-Călmățui. Pe la nord de comuna Roșiori, la o distanță de 7-8 km, curge râul Călmățui, iar la circa 20 km, în sud, râul Ialomița.

Vetrele, sunt localizate, interfluviu ce se identifică cu Bărăganul de Mijloc sau Bărăganul

Caracteristicile reliefului

Câmpia Bărăganului Central - denumită și Câmpia Călmățuiului sau Bărăganul Ialomiței - în care este situată comuna Roșiori, este cea mai tipică câmpie tabulară, de origine lacustră sau lacustro-fluvială ( Geografia României, vol. V, 2005 ).

Cea mai mare parte a teritoriului comunei Roșiori se află în cuprinsul câmpului Tătaru sau Roșiori, iar partea sa de nord-vest este situată în cadrul câmpului Mohreanu (Gr.Posea, 2002).

Caracteristica principală a câmpiilor pe care este situat teritoriul comunei Roșiori este dată de netezimea reliefului și a altitudinilor medii de 45 m. Aceste câmpuri netede sunt întrerupte din loc în loc de depresiuni de tasare, numite crovuri, rezultate în urma proceselor de tasare și a deflației, precum și de dunele de nisip din nord-vestul comunei.

În prezent, nisipurile provenite de pe malul drept al Călmățuiului sunt dispuse sub formă de dune, sunt fixate având și un sol în fază incipientă de formare, fapt ce permite practicarea culturilor agricole. Pe alocuri, se conturează depresiuni alungite între aliniamente de dune, care în perioadele ploioase sunt acoperite de apă (în jurul localității Pribeagu).

Teritoriul comunei Roșiori, lipsit de văi și scurgere superficială, prezintă în schimb circulație subterană a apelor freatice, fiind lipsit practic de fenomenul fragmentării reliefului,

Caracteristici climatice și hidrologice

Teritoriul comunei Roșiori, situat în partea orientală a Câmpiei Române, se caracterizează printr-un climat temperat continental.

Caracteristicile acestui climat sunt date de influența pe care o au masele de aer continental, precum și de valorile mari ale radiației solare totale, care fac ca verile să fie călduroase și uscate, cu precipitații reduse, cu caracter torențial și inegal repartizate și ierni reci, fără un strat de zăpadă stabil și continuu.

Teritoriul comunei Roșiori se caracterizează prin lipsa apelor curgătoare datorată stagnării apei din precipitații pe mari suprafețe.

Pe teritoriul comunei se găsesc lacuri sărate cu caracter temporar (Zamanu), dar și permanent (Colțea și Tătaru). Primăvara, când există un exces de umiditate sau în anii ploioși, lacurile temporare de crov sunt numeroase, împestrițând toată suprafața câmpului.

Condițiile climatice permit formarea lacurilor sărate chiar și în condițiile actuale. Ca dovadă, apariția eflorescențelor de săruri în crovurile unde după 1970 au apărut lacuri temporare.

Lacul Colțea are o formă aproximativ circulară, dar cu sinuozități, iar Lacul Tătaru o formă aproximativ triunghiulară.

Suprafața lacului Tătaru este de 3,28 km2, cea mai mare parte fiind pe teritoriul comunei Roșiori, iar cea a lacului Colțea este de 1,17 km2. Adâncimea acestor lacuri depășește rar 1,5 m.

Lacul Tătaru și-a micșorat suprafața oglinzii de apă datorită condițiilor climatice secetoase. iar Lacul Colțea seacă complet vara, numai primăvara, pentru o scurtă perioadă de timp, acumulându-se apă. Nu este exclus însă ca, în acest lac, într-o perioadă cu precipitații apreciabile să se instaleze oglinda apei.

Comuna Roșiori este situată din punct de vedere biogeografic în cadrul zonei de stepă.

Flora și fauna

Flora este reprezentată, în principal, din vegetația spontană, astăzi aproape în întregime înlocuită cu culturi agricole, cu predominarea gramineelor (colilie, negară, păiuș, pir crestat), dar și compozite (mături, pelin), leguminoase (lucerna, măzăriche), labiate (cimbrișor), ranunculacee (dediței), liliacee (ceapa, ceapa ciorii), precum și arbuști (porumbarul, vișinul de stepă, măceș).

Fauna este în general destul de săracă. Dintre mamifere, cel mai des întâlnite sunt rozătoarele, reprezentate de: popândău, hârciog, șoarecele de câmp, orbete, iepurele de câmp etc.

Păsările specifice zonei de stepă, de asemenea sunt puține: prepelița, potârnichea, graurul, ciocârlia de Bărăgan, prigoria etc.

Trebuie remarcat faptul că prezența pădurii Colțea, la limita de nord a comunei, face ca pe teritoriul comunei Roșiori să fie întâlnite și o serie de specii de animale de pădure. Astfel, deseori se pot întâlni căprioare, fazani, specii cu care a fost populată pădurea Colțea, precum și porci mistreți.

Rezervația ornitologică ,, Lacul Tătaru’’

Lacul Tătaru se numără printre ariile protejate din județul Brăila, fiind recunoscut ca rezervație ornitologică, încă din 1994. Aici au fost identificate 91 specii de păsări caracteristice habitatelor de baltă și baltă-mlaștină, printre care și specii amenințate cu dispariția la nivel european, specii vulnerabile la modificări ale habitatului lor sau rare: sitarul de mâl, cioc întors, chirighița cu obraz alb, fluierarul cu picioare roșii etc. Pe pășunile din imediata apropiere a lacului, s-a constatat existența unei populații destul de numeroase de popândău, specie ocrotită la nivel european.

Evoluție istorică

Pentru perioada de până în secolul al XVIII-lea nu există documente care să ateste existența unor așezări în zonă, deși nu se poate vorbi însă de o perioadă în care Bărăganul Central să nu fi fost locuit un timp atât de îndelungat. Cu cât ne apropiem de vremurile noastre, apar tot mai multe dovezi privind popularea locurilor.

V. Mihăilescu (1921) arată că ciobanii ardeleni, în drumul transhumanței spre bălțile Dunării și mare, sau locuitorii dealurilor subcarpatice ce părăseau satele lor prea populate, poposeau, întemeind sau nu sate în Bărăgan. „Nimic nu ne împiedică să credem că ciobanii ardeleni și slugile mănăstirilor, bisericilor și domnului nu foloseau pășunea Bărăganului încă din secolul al XVII-lea și poate și mai de timpuriu”.

Bătrânii satului Colțea vorbesc despre un așa-numit Ddrumul Sulului”. Pe acest drum, marcat cu cruci din piatră, dintre care una mai dăinuie la est de satul Colțea, ciobanul respectiv își ducea oile la iernat în Balta Brăilei, cu mult înaintea secolului al XIX-lea.

Dintre satele componente comunei Roșiori, cel mai vechi este Colțea. Pe la 1900 locuitorii spuneau că satul a fost înființat la 1818, din învoirea unui călugăr grec ce administra moșia pe care s-a construit satul (N. Vasilescu, 1929). Numele îi venea de la moșie, Colțea - proprietate a Spitalului Colțea din București, iar după 1840 a Eforiei Spitaleor Civile.

Același autor arată însă că în harta de la 1782 ridicată de ofițerii de stat major austrieci, care au spionat raiaua Brăilei, hartă ce cuprinde și porțiunea de la sud de Călmățui, este trecută pe locul actual al satului Colțea o localitate purtând numele Kolkzak. Nu poate fi vorba decât de denumirea germană a satului Colțea. Concluzia care se desprinde este aceea că satul Colțea a apărut cu mult înaintea anului 1782, anul ridicării hărții de care am amintit mai sus.

Satul Colțea apare apoi în toate hărțile de mai târziu: Harta Olteniei și a Munteniei de Specht (1790), Harta rusă (1835, 1853), Harta Szatmary (1857). Pe harta Szatmary (1857) figurează drept ca cel mai mare sat al zonei purtând denumirea Ciulniți de Ciulniția. Corespunzător teritoriului actual al comunei, mai figurează două  târle ale căror denumiri nu sunt înscrise pe hartă. Este vorba se pare de târlele Caragica (în vestul lacului Tătaru) și Bobărița (sud-vest de același lac) despre care se vorbește în Dicționarul geografic al județului Brăila (1894).

În a doua jumătate a secolului al  XIX- lea apar și alte târle: Ulmeni, la nord de actuala vatră a satului Roșiori, Caragață, pe malul sud-vestic al lacului Tătaru, Tătaru Vedri la sud de lacul Tătaru și Olteni, la sud de actuala vatră a centrului de comună. Pe locul unde către sfârșitul al XIX-lea s-a format satul Roșiori, se afla târla Mihai Babeș (V. Stoenescu, Monografia satului Roșiori - manuscris).

Satul Roșiori s-a format la 1879 pe locul fostei târle Mihai Babeș (N. Vasilescu, 1906) prin împroprietărirea însurățeilor. Se afla pe moșia Mânăstirii Mărgineni, căreia îi aparțineau și târlele Caragica. Anterior, în anul 1872 s-a format la sud-vest de lacul Tătaru, cătunul Caragață. Locuitorii acestuia trec treptat în satul Roșiori, astfel că respectiva așezare dispare în 1885.

Locuitorii care au format la 1879 satul Roșiori au provenit din târlele Bobărița, Caragață, Cocoțați sau Gherghiești (pe valea Călmățuiului), Craiscu Dudescu (în apropierea satului Dudescu), Bărdești (se află pe locul satului Trăianu - jud. Ialomița), Ulmeni și din satele Ciocile, Zăvoaia, Vultureni, Dudescu, etc. Prin plecarea locuitorilor din târlele menționate și așezarea lor în noul sat Roșiori sau în alte sate, așezările respective au dispărut treptat, până în pragul secolului al XX-lea.

Numele satului Roșiori a fost dat de către administrație, probabil spre cinstirea victoriilor repurtate de cavaleria de „roșiori” în Războiul pentru Independență (V. Stoenescu, Monografia satului Roșiori).

Satul Florica s-a constituit la 1897, când a avut loc împroprietărirea locuitorilor din zonă. O parte din locuitorii satului Colțea, care doreau să fie mai aproape de proprietățile lor, au părăsit satul amintit și au format un nou sat. Denumirea i-a fost dată de către inginerul Vardala, cel care a făcut parcelarea terenurilor cu care au fost împroprietăriți locuitorii.

În ceea ce privește satul Pribeagu, se poate spune că acesta a luat ființă după 1900. Nu se găsește nici un document care să ateste anul apariției acestuia. Faptul că pe harta topografică de la 1900 acest sat nu este trecut, face să se creadă că el a apărut în perioada care a urmat.

Așadar, satele comunei Roșiori sunt sate destul de noi, cu excepția satului Colțea, apărut cu mult înainte de secolul al  XIX - lea.

Până la noua împărțire administrativ-teritorială din 1968, pe teritoriul actualei comune au existat două comune: Colțea - ce cuprindea satele Colțea, Florica și Pribeagu - și Roșiori, formată din satul cu același nume. Din anul 1968 cele patru sate: Roșiori, Colțea, Florica și Pribeagu fac parte din cadrul unei singure comune, Roșiori. 

 
Autor:

Prof. Georgeta Soare, Școala Gimnazială Roșiori