Ciocile

Scriitorul Fănuș Neagu caracterizează comuna în versurile publicate în ziarul ”Gazeta de Ciocile”, nr. 1, anul 1, 8 noiembrie 2002, astfel:

Acolo departe…, Acolo unde depărtarea depărtează în depărtări, la Ciocile……, Acolo unde Bărăganul nu mai are speranță

De altfel, în memoria colectivă a brăilenilor depărtarea comunei Ciocile (Chichinețu, Chioibășești) este bine-cunoscută, iar în trecut, acest lucru era prezent și la nivel național, din perioada interbelică existând câteva scrieri care confirmă acest fapt. Distanța mare față de orașul Brăila dar și de alte orașe importante (Buzău - 78 km, Focșani - 129 km, București - 136 km), precum și drumurile neamenajate din trecut, au dus la această percepție.

Amplasare

Comuna Ciocile se află în partea sud-vestică a județului, la limita cu județele Ialomița și Buzău. Hotarele celor trei județe se întâlnesc la Movila Ciocile, situată la 4,5 km S.-V. de satul Ciocile. Face parte din comunele limită de județ ale județului Brăila (Nord - Măxineni, Est - Frecăței, Sud - Ciocile, Vest - Galbenu).

Vecinătăți: nord comuna Ulmu, comuna Rușețu - județul Buzău, est comuna Roșiori, sud-est comuna Traian - județul Ialomița, sud-vest comuna Miloșești - județul Ialomița, vest comuna Padina - județul Buzău.

Se află la cca. 90 km de municipiul Brăila - reședința de județ, la 51 km de orașul Ianca, la 37 km de orașul Făurei și la 43 km de orașul Însurăței. Căi de comunicație rutieră: Tătaru - Colțea - Chichinețu - Ciocile, Chichinețu - Chioibășești - Grivița, Ciocile - Jugureanu, Ciocile - Padina. Cea mai apropiată stație de cale ferată se află în Dudești, la cca. 20 km nord-est de satul Ciocile, pe traseul Tătaru - Dudești.

  Suprafața teritoriului administrativ al comunei este de 7733 ha din care 316,27 ha intravilan și 7416,73 ha extravilan. Sunt 1002 locuințe.

  În prezent comuna Ciocile este constituită din 4 sate: Ciocile - reședință de comună (localitate de rangul IV), Chichinețu, Chioibășești și Odăieni (localități de rangul V). În trecut nu totdeauna a avut această structură.

Comuna Ciocile este una dintre cele mai frumoase așezări rurale din județ, cu oameni harnici, cu dragoste de pământ și animale, păstrători ai celor mai frumoase tradiții populare.

Cadrul natural

Bărăganul Central (Câmpia Călmățuiului) care se întinde între Ialomița și Călmățui, cuprinde și Câmpul Roșiori, partea cea mai de sud a județului, care este un interfluviu cu suprafață plană, cu ușoare ondulări. Comuna Ciocile se situează pe acest câmp care are altitudinea medie peste 50 m, prezentând o ușoară înclinare de la nord la sud; se ridică în medie 10-15 m deasupra luncii Călmățuiului.

  Pe teritoriul comunei se află Movila Turcului 58.3 m, Movila Ciocile 61.8 m, Movila Marcu 54.7 m şi Movila Boului 56.3 m.

  Din punct de vedere hidrografic teritoriul comunei Ciocile aparține bazinului hidrografic Ialomița - Buzău. Râul Ialomița se află la o distanță de 29 km spre sud iar râul Buzău este situat la cca. 35 km spre nord. Cel mai apropiat curs de apă este râul Călmățui. Pe teritoriul comunei nu sunt ape curgătoare, singurele artere hidrografice fiind în prezent canalele de irigație. Ca și lacuri, pe teritoriul comunei se găsesc lacurile Plașcu și Chichinețu (uneori apare numit Chioibășești), care sunt lacuri de crov, lacuri sărate temporare, a căror existență este dependentă de condițiile climatice. În mod frecvent în a doua parte a verii cele două lacuri rămân fără apă. Sunt incluse în Situl Natura 2000 – „Arie de protecție specială avifaunistica ROSPA 0006 - Balta Tătaru”.

  Despre apa lacului Plașcu se spune că are proprietăți similare cu cea a Lacului Sărat.

Scurt istoric

Din punct de vedere arheologic, teritoriul comunei se încadrează în Cultura Dridu, în zonă fiind descoperite morminte pecenege. La Ciocile a fost găsit în anul 1971, un vas de provizii (Cultura Dridu, sec. IX-XI, e.n.). Tot pe teritoriul comunei se găsesc doi tumuli, descoperiri funerare cu cronologie neprecizată, ambii la Chichinețu. Primul se află în curtea școlii, cronologie neprecizată iar al doilea în partea de sud a localității, pe malul lacului Chioibășești, la cca. 250 m sud de marginea satului și la cca. 100 m vest de drumul Chichinețu-Chioibășești, tot cu cronologie neprecizată.

Pe teritoriul UAT Ciocile există mai multe situri arheologice și zone cu vestigii arheologice, unele clasate în Repertoriul Arheologic Național (Movila Ciocile) iar altele nefiind clasate. Toate aceste situri sunt movile funerare, similare celor clasate în RAN.

În lista descoperirilor monetare făcute pe teritoriul județului Brăila din perioada romană și bizantină după 1972, Ciocile se regăsește cu o monedă de bronz de la Traian (98-117), 90 g, 32 mm, stare mediocră conservată, mult tocită; un gedid-yuzluc (argint) de la Selim al III-lea (1789-1807) și o piesă de două parale (aramă) bătută la Sadagura în 1773.

Singurul obiectiv din comuna Ciocile inclus pe lista monumentelor istorice din județul Brăila ca monument de interes local îl constituie adăpătorile din piatră, datând din secolul al XIX-lea, aflate la intrarea în satul Ciocile, și clasificate ca monument memorial sau funerar.

Pe teritoriul comunei Ciocile se află mai multe troițe și cruci votive din piatră, elemente importante de civilizație rurală. Primele fiind o modalitate de manifestare a credinței a celor care nu aveau mijloacele necesare, poate nici timpul nu îngăduia, să dureze o biserică, despre Ciocile se spune că este comuna cu 37 de biserici. Crucile votive, prezente în număr mare în sud-vestul județului, sunt mărturii ale vechilor drumuri ale oilor.

Atestare documentară

G. Vâlsan referindu-se la zona în care se află teritoriul nostru, spune că popularea s-a făcut cu plugari veniți din Subcarpați, pentru pământ și cu ciobani de la munte care practicau o transhumanță ritmică, folosind în general, aceleași drumuri an de an.

Istoricul C. C. Giurescu spune că Satele se nășteau din contopirea mai multor târle sau numai în jurul uneia, înființate de locuitorii din zona de câmpie (cojanii), de mocanii transhumanți, dar și de locuitorii din raiaua Brăilei.

Drumurile oilor au fost marcate de movile, de cruci de piatră, de puțuri și de numeroase târle, inițial cu caracter temporar, apoi vetre ale unor așezări stabile și integrate satelor existente.

Brețcani, săceleni, covăsneni, țuțuieni, mărgineni, bârseni transhumau spre câmpia Bărăganului și Dobrogea iar asta se făcea pe aceleași drumuri, folosite din vechime, cu popasuri și puncte de întâlnire statornice. Astfel, în nordul Ialomiței, cărările mocanilor se întâlneau în anumite puncte, precum Grindul Făgărașului, Macoveanca, Ciocile.

Satele s-au răspândit în câmp, preponderent în apropierea râurilor și lacurilor. Scriitorul Geo Bogza consideră în mod just că la început țara noastră a fost o țară de sate.

Importanța și dezvoltarea unui sat este dată și de poziția acestuia față de un drum important.

În vremea când exista raiaua Brăilei, Ciocile se găsea pe drumul pe care locuitorii aceștia îl străbăteau până la morile din județele Ialomița și Buzău, care pleca din Brăila și mergea pe la Silistraru, Lișcoteanca, Slujitori-Albotești, Tătaru, Ciocile - Ialomița. Se mai numea și drumul cel mare. Pe harta Marelui Comadament Militar Austriac, realizată în anul 1790 și editată în anul 1812, se observă că satele Kikinez (Chichinețu) și Krunz (Crunți, Ialomița) sunt înscrise cu litere majuscule și îngroșate, dând de înțeles importanța lor în raport cu cele din jurul acestora, care nu prezintă aceste caracteristici.

Dovadă a celor menționate mai sus sunt monedele găsite în satul Chichinețu, o monedă de ¼ Kreuzer din cupru, bătută la 1816, monetăria Kremnitz (Austria) și o monedă de 4 Pfennig, tot din cupru bătută la 1862 în Regatul Prusiei, precum și hanul care exista la 1864 între satele Chichinețu și Chioibășești și a cărui vechime înainte de acest an, nu se cunoaște. Acesta este contextul în care au început să se formeze satele Ciocile, Chichinețu și Chioibășești.

Satul Ciocile

Potrivit Dicționarului geografic al județului Brăila, publicat în 1894, așezarea Ciocile ar fi fost înființată în jurul anului 1800, numele provenind de la movilele Ciocile aflate la sudul satului.

În privința întemeierii comunei, legenda spune următoarele: „Cam pe la finele veacului al 18, anul 1798, trăiau prin acele locuri trei neamuri de oameni: Soceni, Brătulești și Mangiurești. Socenii erau așezați la Sud-Est de comună pe locurile numite azi pogonașe, Mangiureștii la Vest de comună iar Brătuleștii la Nord-Est. Așa răzleți au trăit mai mult timp până la 1821, când un zapciu de pe acele vremuri găsește că e bine să le adune la un loc spre a forma un sat.

Până la venirea Socenilor, exista o așezare cu numele de Puțintei, iar după venirea acestora cei din Puțintei s-au mutat lângă Soceni, formând, în jurul anului 1816, un singur sat, așezat pe malul sudic a lacului Plașcu. Cu certitudine, vatra satului a fost alta, mai la sud. În ultimul deceniu al secolului al XlX-lea, la o depărtare de 3 - 4 km spre sud, erau câteva cruci, probabil urmele vechiului sat.

Satul Chichinețu

În același dicționar, Chichinețu apare: sat situat în partea de V. a com. cu același nume, la 78 klm. spre S. V. de orașul Brăila. Înființat la 1807, numit astfel după numele unei familii Chițoiu ce avea târla pe aici. Satul este așezat pe malul de N. al lacului Chichinețu, iar Nae Vasilescu spune la 1929 despre sat: Din ce se povestește din bătrâni, ar fi că încă pe timpul turcilor se oploșise, în partea locului mai mulți locuitori, încropind o târlă. Bordeele erau mici ca niște chichinețe, și erau făcute în apropierea unui lac. Așa că povestea o rețin cei ce o spun, de la bătrâni lor, și că deci numele satului Chichinețu, vine de la bordeele făcute ca niște chichinețe, de cei dintâi târlași, așezați în partea locului. Pe teritoriul comunei era cătuna Chioibășești, azi comună independentă.

Satul Chioibășești

Pentru întemeierea satului Chioibășești, legenda cunoscută și acum de săteni, spune că pe vremuri își avea târlele un om pe nume Ion Radu, bun gospodar. Turcii trecând frecvent prin zonă și văzând târlele lui, îi tot spuneau: Ei, bre, la tine cheoibaș, la tine cheoibaș!. Mai târziu omul a avut un fiu și i-a dat numele Chioibașu, nu s-a mai ținut de Radu. De la acesta s-a transmis numele întregului sat.

Chioiubașul era o persoană care făcea parte din personalul administrativ al vizirului.

Pe harta Olteniei și Munteniei ridicată la 1790 se observă o dispunere mai spre nord a satului Chichinețu și o apropiere mai mare de Chioibășești, care chiar dacă nu își are numele scris, poate fi identificat, acesta fiind dispus sub înscrisul „Kikinez”.

În Catagrafia de la 1831 aflăm că satele făceau parte din județul Slam Râmnic, Plasa Bălți.

Despre sate se spune:

- satul Slobozia Chichinețu de Străini pe moșia Chichinețu a șetrarului Dumitrache Sorescu, cu 107 familii și 11 feciori de muncă;

- satul Chioibășești de Străini, pe moșia Chichinețu a stolnicului Costache Niculescu, cu 41 familii și 4 feciori de muncă;

- satul Puțintei, pe moșia Ciocile a hatmanului Dumitrache Scarlat Ghica, cu 330 familii și 81 feciori de muncă.

  În Catagrafia de la 1838 găsim că despre Dimitrie Ghica (Dumitrache Scarlat Ghica, din dinastia Ghica - neam de domnitori) este scris: neamul - rumân, clăcășia - însurat, vârsta - 65, bir - hatman, clacă - proprietar al acestei moșii, meșteșug - slujbaș la București.

În lista celor 7.798 de așezări omenești ale hărții ruse din 1835, rânduite alfabetic pe județe și ținuturi, se găsește Chichineț, Cheiboșești și Puțentei (Ceocela).

Chiar dacă raiaua se desființează în anul 1828, abia în anii 1840 județul Brăila se mărește dincolo de hotarele raialei, ajungând la întinderea sa dinainte de 1538, cu această ocazie cele trei sate intrând în Plasa Balta a județului.

În anul 1864, prin aplicarea Legii nr. 394 din 31 martie 1864 pentru comunele urbane și rurale, Chichinețu se unește cu Chioibășești și formează comuna unită Chichinețu - Chioibășești până în 1875, în Plasa Bălți, după care va fi următoarea situație administrativă: 1882, Plasa Balta, Ciocile, Chichinețu cu cătunul Chioibășești; 1892, Plasa Călmățui, Ciocile, Chichinețu cu cătunul Chioibășești; 1904, Ciocile, Chichinețu cu cătunul Chioibășești, comune subordonate direct județului Brăila; 1910, în plasa Tătaru, Ciocile, Chichinețu cu cătunul Chioibășești, 1913, în Plasa Călmățui, Ciocile, Chichinețu cu cătunul Chioibășești, în 1926 Chioibășești devine comună, în 1927 Chichinețu devine Regele Mihai I; 1930, în Comuna Nicolești Jianu, Ciocile, Regele Mihai I, Chioibășești; 1932, Plasa Călmățui, Ciocile, Regele Mihai I, Chioibășești; 1932, Regele Mihai I devine Marele Voevod Mihai; 1936, Plasa I. I. C. Brătianu, Ciocile, Marele Voevod Mihai, Chioibășești; 1938, Ținutul Dunărea de Jos, Ciocile, Marele Voevod Mihai, Chioibășești; în 1939 Chioibășești devine cătun al comunei Marele Voevod Mihai; 1945, Plasa Dudești, Ciocile, Marele Voevod Mihai, Chioibășești (comună nou înființată); 1948, Marele Voevod Mihai și Chioibășești devin sate, Marele Voevod Mihai devine Ștefan Gheorghiu; 1950, Raionul Călmățui, Ciocile, Ștefan Gheorghiu, Chioibășești; 1960, Raionul Făurei, Ciocile, Ștefan Gheorghiu, Chiobășești, Odăeni. Actuala formulă datează de la reînființarea județului Brăila în anul 1968. În anul 1996 Ștefan Gheorghiu revine la numele de Chichinețu.

  Între anii 1950-1968 a mai existat un mic sat cu numele de Movile (în unele documente apare Movilele sau Movili), situat în apropierea satului Ciocile. El a dispărut ca urmare a strămutării locuitorilor.        

Bibliografie

·  Brăila, monografie, Editura Sport-Turism, București, 1980

·  Al. Șaabner-Tuduri, Apele minerale și stațiunile climaterice din România, Tipografia Curții Regale F. Gobl Fii, 1900, București

·  N. Harțuche și F. Anastasiu, Catalogul selectiv al colecției de arheologie a muzeului Brăilei, Tipografia Muzeul Brăilei, Brăila, 1976

·  Repertoriul Arheologic Național (cimec.ro)

· ISTROS, Studii - comunicări - note, Vol. I,  Întreprinderea Poligrafică Galați, 1980, Galați

·  Misterele Dunării, Revistă de cultură istorică Dobrogeană, vol. I, nr. 4, sept. 2017

·  Anuar de geografie și antropogeografie, anul al II-lea (1910-1911), Atelierele Grafice SOCEC&Co., Societate anonimă, București, 1911

·  Iulian Delescu, B. Demetrescu-Oprea, Dicționar Geografic al județului Brăila, Tipografia și Fonderia de Litere Toma Basilescu, București, 1894

·  Nae Vasilescu, Schițe, documente și însemnări din orașul și județul Brăila: cu ocazia împlinirii a unui veac de stăpânire românească: 1828-1929, Brăila, 1929

·  Publicațiile revistei Analele Brăilei, Catagrafia locuitorilor și a venitului din județul Brăila în 1828, de prof. Mihail Popescu, Editura Analele Brăilei, Brăila,1933

·  Ion Pătroiu, Ion Donat, Dinică Ciobotea, Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Editura Helios, Craiova, 1999

·  Stanca Bounegru, Alinta Vidis, Gheorghe Iavorschi, Cristian Filip, Județul Brăila în Catagrafia din anul 1838, Editura Istros, Brăila, 2015

Autor:

domnul Ionel Calnegru, Ciocile