Poveștile comunității
legende și istorie la bordei verde

O mică povestioară de week-end, despre începuturile activității școlare în comuna Bordei Verde.

Prima școală despre care există informații că a funcționat pe raza comunei este cea din Filiu, care a funcționat cu intermitențe între 1852-1855 și cu mai mare regularitate începând cu 1857. Școala din satul Bordeiul Verde a funcționat cu intermitențe în perioada 1855-1859 și cu regularitate din 22 ianuarie 1860. La vremea aceea, fiecare dintre aceste două școli funcționa cu o singură clasă, având un număr de 18 elevi - cea din Bordeiul Verde - și 16 elevi cea din Filiu.

Acestea nu erau „școli” în accepțiunea curentă a termenului, ci, mai degrabă, un fel de „circumscripții școlare”, formate din unul sau mai multe sate, deservite de un învățător desemnat de Eforia Școalelor. Școala din Bordei Verde includea și satul Caragica (era situat între Zăvoaia și Însurăței, azi dispărut), iar din 1858 și Ionești. Școala din Filiu includea și satul Lișcoteanca (Satnoeni), iar până la 1858 și Ionești.

Nu existau localuri pentru școli, cursurile ținându-se în aer liber sau în casele unor locuitori, „localuri proaste și nepotrivite învățăturii”. Anul școlar se derula în afara sezonului muncilor agricole, începând la 1 noiembrie și terminându-se la 31 mai. Din cauza dificultăților financiare, a prezenței scăzute sau lipsei învățătorilor, activitatea școlară era mai mult sporadică, fiind limitată la învățarea noțiunilor elementare ale scrisului, cititului și socotitului.

De la aceste începuturi modeste a început drumul, ce marchează peste 165 de ani neîntrerupți de educație, la Bordei Verde.

Sursa: Iulian Măcreanu, Bordei Verde, șapte milenii de istorie ale unei comunități din Câmpia Brăilei, Editura EduCult,2025

Ți-a plăcut povesteai? Citește și Despre învățători, cu dragoste sau Serbările școlare de Crăciun la Bordei Verde

Actualul sat Constantin Gabrielescu a fost înființat în anul 1903, cu numele de Șcheaua Nouă, în cadrul celei mai importante reforme administrative a Județului Brăila, din perioada antebelică. Aceasta a vizat desființarea așezărilor neregulate de tip „târlă”, de pe suprafața județului, și gruparea locuitorilor târlași în așezări moderne, cu planuri regulate, care să permită construirea elementelor de infrastructură edilitară necesare (primărie, școală, biserică, cămin cultural etc.), pentru dezvoltarea lor.

Acțiunea de desființare a târlelor s-a desfășurat între anii 1903 și 1904, sub conducerea energică a prefectului de Brăila, avocatul Constantin Gabrielescu. Satul Șcheaua Nouă a fost primul înființat, servind ulterior ca model, pentru modul în care urmau să fie constituite și celelalte sate de târlași relocați: Romanu, Scorțaru Nou, Oprișenești, Lișcoteanca etc. Satul a primit denumirea de Șcheaua Nouă, ales după numele vechi al moșiei Bordeiu Verde, pe care era situat.

Amplasamentul satului Șcheaua Nouă a fost ales pe drumul județean care venea de la Batogu, prin Târlele Filiu și Bordei Verde, pentru a ajunge la Brăila prin Morotești și Silistraru, pe valea Ianca. Planul noului sat era unul regulat, cu ulițe drepte, care se întretaie perpendicular. În noul sat au primit vetre de casă locuitorii din târlele Druica, Crestezul, Vlădeni, Spânu și Mototolești - de pe teritoriul comunei Bordeiu Verde - și Burta Encii și Bălănești, de pe teritoriul comunei Urleasca.

Locuitorii și-au ales vetrele de casă, grupându-se după târlele de proveniență, lucru ce avea să impieteze covârșitor și pe termen lung asupra coeziunii sociale a locuitorilor.

Noua comunitate din Șcheaua Nouă era una săracă, născându-se prin adunarea laolaltă, a unor clăcași pălmași, fără pământ, cu păstorii săraci ai unor turme mici, ce cu greu mai găseau teren de pășune la începutul secolului XX, când aproape tot terenul era deja arabil. Nivelul de educație era și el unul extrem de scăzut, cu un analfabetism aproape generalizat, în lipsa posibilității frecventării școlilor, care lipsiseră cu totul în fostele târle. Spre exemplu, în târla Bălănești existau doar 2 știutori de carte din 83 de locuitori, iar în Burta Encii doar 1 din cei 111 locuitori știa a scrie și a citi.

În anul 1923, printr-o decizie pur politicianistă a mai marilor vremii, Șcheaua Nouă devine comună, primind numele actual, ca omagiu pentru prefectul Constantin Gabrielescu, în mandatul căruia satul a fost înființat.

Sărăcia, lipsa de coeziune între foștii târlași și lipsa „oamenilor cu școală” aveau însă să reflecte și în incapacitatea administrativă a comunității, de a-și gestiona propriile afaceri, în perioada în care Constantin Gabrielescu a fost comună de sine stătătoare (1923-1947), fapt ce a silit autoritățile să o desființeze, după mai puțin de un sfert de veac de funcționare independentă.

În perioada interbelică, dezvoltarea satului Constantin Gabrielescu a cunoscut un proces de  stagnare, sau chiar de regres, în unele privințe. Izolarea satului s-a accentuat, după ce autoritățile au desființat drumul județean, spre Brăila, prin Morotești și Silistraru, silindu-i  pe locuitori să folosească tot vechiul drum prin Bordeiu Verde pentru a ajunge „în lume”. Din păcate pentru ei, administrația din Bordeiu Verde nu avea niciun interes pentru a moderniza acest drum, în vreme ce administrația din Constantin Gabrielescu nu dispunea de mijloacele pentru a o face, starea lui rămânând una rea. De asemenea, pentru chestiunile care țineau de moară, agentul agricol, jandarmerie, recrutare, asistența sanitară, asistența veterinară sau biserică, erau nevoiți să se deplaseze tot la Bordei Verde, aceste servicii descentralizate nefiind asigurate de administrația din Constantin Gabrielescu.

Cel mai important eveniment din perioada interbelică l-a constituit extinderea vetrei satului, în anul 1935, când au fost adăugate un număr de 167 vetre de casă, cu o suprafață de 1.500 m2 fiecare, însumând 25 de hectare, în zona dinspre Bordei Verde.

Nici perioada comunistă nu a adus o îmbunătățire semnificativă a vieții locuitorilor, care au rămas să se ocupe aproape exclusiv cu agricultura „la CAP”, mult mai puțini dintre ei beneficiind de oportunitățile și locurile de muncă, pe care apariția exploatărilor petroliere le-a adus în Bordei Verde, spre exemplu.

Sursa: Iulian Măcreanu, Bordei Verde, șapte milenii de istorie ale unei comunități din Câmpia Brăilei, Editura EduCult,2025

Ți-a plăcut povesteai? Citește și O sută de ani de când Constantin Gabrielescu a devenit comună sau Amurgul târlelor din Câmpia Brăilei și înființarea satului Șcheaua Nouă

Țărani din Bordei Verde, decorați la 10 ani de la încheierea cooperativizării, 1972
© ACBV (CC BY-NC-ND 4.0) 

Iubirea dintre un el și o ea, a fost și este cea care ne aduce frumoasele povești pe care le citim în cărți, sau pe care le vedem în filme. Dar dincolo de acestea, „Amorul, de multe ori întunecător al minții”, cum zicea un cronicar monden de pe la începutul secolului trecut, a dat naștere și la destul de numeroase drame, consumate în numele unor iubiri pasionale.

Nici comunitatea sătenilor de la Bordeiul Verde, nu a fost ocolită de acestea. Desfigurări, mutilări, răpiri, violuri, sinucideri sau chiar omoruri, au fost săvârșite de minți întunecate de iubiri pătimașe.

Am să prezint astăzi două astfel de povești, petrecute în comuna noastră, acum aproape o sută de ani și mai bine.

Prima, e o poveste demnă de „Miorița” sau „Baltagul”, s-a petrecut în Pădurea Druica, avându-i ca protagoniști pe frații Petcu și Florea Golașiu și Ruța, soția celui dintâi. Ruța, „o fire ambițioasă, întreținea legături de dragoste cu cumnatul ei Florea.” Surprinsă de soț, ea reușește, prin intrigi meșteșugite, să îl determine pe Petcu să își omoare frtele, cu trei lovituri de cuțit.

Iată mai jos transcrierea integrală a relatării din presă.

„O fioroasă crimă s’a petrecul în pădurea Șcheaua de lângă comuna Bordeiu Verde.  Petcu Golașiu a omorât cu trei lovituri de cuțit pe fratele său Florea.

Petcu Golașiu, de fel din Transilvania, era căsătorit de 10 ani cu Ruța, o fire ambițioasă. Numita întreținea legături de dragoste cu cumnatul ei Florea, care era necăsătorit. Acesta, se decide să plece la București. Mai înainte de plecare, cei doi amanți au avut o discuție violentă, care a fost auzită de Petre, soțul Ruței. Florea, aflând că fratele lui știe tot adevărul, și-a strâns lucrurile pregătindu-se de plecare. Ruța, geloasă că amantul ei o părăsește, caută să se răzbune. Ea sugerează soțului ei ideea crimei.

Pe când Florea trecea prin pădure, fratele său Petcu, ascuns după un pom, s’a repezit pe la spate, aplicându-i trei lovituri de cuțit. Florea căzu într’un lac de sânge, iar după câteva minute încetă din viață. Vizitiul, martor ocular al crimei, a anunțat postul de jandarmi, care a arestat pe criminal, înaintându-l parchetului.”

O a doua poveste, este una puțin mai romantică.

La un bal de la începutul anilor 1930, flăcăul Neculai Pănescu, din Târlele Filiu, a întâlnit-o la un bal pe tânăra Floarea Orășeanu, din Bordeiu Verde. Cei doi tineri se pare că s-au plăcut, dar familia fetei nu a fost de acord cu relația lor. Pentru că ținea mult la Floarea, Neculai pune la cale o întreagă operațiune, ruptă parcă din filme, prin care reușește să o „fure” pe Floarea și să o ducă acasă la el.

Cam acestea ar fi faptele. Povestea a ajuns în presa națională, și, de aici, relatările prezintă întâmplarea în mod total opus. În „Universul”, Neculai și prietenii lui sunt prezentați ca „o bandă de derbedei”, răpitori ai fetei „cu intenția de a o necinsti”. Ziarul „Cuvântul”, în schimb, relatează cazul ca o versiune rurală a poveștii lui Romeo și Julieta, doi îndrăgostiți care luptă împotriva familiilor, pentru dragostea lor.

Foarte probabil că adevărul e pe undeva pe la mijloc. Cum s-a terminat povestea celor doi, nu știu, dar e posibil, ca în multe alte asemenea întâmplări, ca cei doi să fi rămas împreună, iar familia să se împace cu situația.

Transcrierea relatărilor din cele două ziare, o găsiți în continuare.

ADEVĂRUL: Isprava unor derbedei.

Mihalache Orășeanu, din com. Bordei Verde, a depus la parchet o reclamație arătând că, pe când lipsea el de acasă, săteanul Gheorghe Păunescu, din com. Târlele Filiu, ajutat de fiul său Nicolae și tinerii Stancu Crestez, Ion Gh. Dan și Ion Stoian, i-au răpit fiica, anume Florica, de 16 ani, cu intenția de a o necinsti.

Cazul a fost deferit spre cercetare postului respectiv de jandarmi, și în urma actelor dresate, răpitorii au fost trimiși în judecată.

CUVÂNTUL: O răpire romantică în județul Brăila

Flăcăul Neculai G. Pănescu, din comuna Târlele Filiu, a cunoscut la un bal pe tânăra Floarea Orășeanu, din comuna Bordeiu Verde. Flăcăului i-a plăcut într’atât fata, încât și-a pus în gând să nu se lase până ce nu și-o va face soție.

Amor înflăcărat

Această dorință, care frământa pe tânărul Neculai G. Pănescu, a comunicat o și tatălui său, anume Gheorghe Pănescu. Părintele, pentru a-i veni în ajutor fiului său, a trimis vorbă cu propunerea Floarei Orășanu, care este orfană și minoră și se află sub tutoratul unchiului ei, anume Mihalache Orășanu.

Un sfat prietenesc

Împrejurări potrivnice au împiedecat realizarea căsătoriei, astfel că tânărul Neculai G. Pănescu, tare desamăgit de eșecul suferit, se prăpădea. Noroc că un prieten i-a venit într’ajutor, sfătuindu-l să-și răpească pe aleasa inimei, dacă altfel nu-i cu putință.

Sfatul prietenului a prins, căci Neculai G. Pănescu, împreună eu tatăl său, cum și cu alți trei flăcăi, anume Stancu Cristof, Ion G. Dan și Ion G. Stoian, într'o noapte, cu ajutorul unei căruțe, au pornit în expediție la Bordeiu Verde.

Alarmă la Bordeiu Verde

Ajunși în comuna natală a iubitei lui Pănescu, expedițoniștii au utilizat un truc, cunoscut la țară ca întrebuințat de obicei în asemenea ocazii. Patru din expediție au făcut multă și mare larmă la spatele locuinței lui Mihalache Orășanu, atrăgându-l pe acesta cum și pe ceilalți ai casei, rămânând în locuință numai Floarea Orășanu, pe care Pănescu Neculai singur a răpit-o. Apoi, cu o căruță, s’a îndepărtat în goana mare a cailor cu aceia pe care o vrea soție.

Strigătele n’au întârziat să alarmeze satul, astfel că, după putină vreme, numeroși locuitori din Bordeiul Verde înțelegând despre ce-i vorba, s’au pus în urmărirea răpitorilor. Dar aceștia au avut timpul și abilitatea să se facă nevăzuți în timp util.

«E femeie»...

A doua zi, Mihalache Orășanu, tutorele fetei răpite, a primit vorbă că nepoata sa e femeie și să nu se mai împotrivească cununiei tinerilor. Dar Orășanu nu s’a lăsat și a făcut o plângere cu care s'a prezintat parchetului, reclamând pe cei cinci pentru răpire și viol.