zăvoaia

NOTĂ: Acest studiu face parte din proiectul de recuperare a memoriei istorice a satelor din Județul Brăila, prezentat în revista Brăila Rurală.

În mijlocul Bărăganului, acolo unde câmpurile se întind cât vezi cu ochii și vântul adie printre lanuri ca o poveste veche, se află comuna Zăvoaia. Este locul în care liniștea rurală se împletește cu mândria localnicilor care își duc mai departe tradițiile.

Aici, timpul nu se grăbește — iar oamenii știu să se bucure de lucrurile simple: o vorbă bună peste gard, un salut pe uliță, un răsărit peste câmpurile aurii.

Zăvoaia este o comună care păstrează parfumul satului românesc autentic și, în același timp, privește înainte, spre dezvoltare.

Despre Bărăgan și identitatea rurală

Bărăganul lui Alexandru Odobescu și Panait Istrati, a devenit o amintire. Astăzi, vânturile nu mai mătură ciulinii, bordeiele în pământ, au dispărut, iar drumurile prăfuite de la copitele oilor aflate în transhumanță s-au transformat în totalitate. Peisajul stepic al Bărăganului de odinioară, s-a transformat într-unul agricol, locul ciulinilor fiind luat de lanurile de porumb, grâu și alte cereale.

În prezent, comuna Zăvoaia, este strâns legată de șesul nesfârșit al Bărăganului, cu un specific agrar cerealier. Despre bogăția acestui loc, ne place să spunem că, atârnând de prea mult grâu, se va scufunda odată, spre inima Pământului.

Identitatea rurală în zona Bărăganului se conturează prin ospitalitatea oamenilor, prin puterea lor de a munci și de a păstra tradițiile. Aici, satul nu este doar un loc geografic, ci o comunitate. Oameni care se salută, care se ajută, care se simt legați unii de alții — nu doar prin nevoile vieții de zi cu zi, ci și prin povești, amintiri și sărbători.

Casele modeste, grădinile îngrijite și ulițele largi vorbesc despre un mod de viață în care rădăcinile sunt importante. Identitatea rurală nu înseamnă doar tradiție, ci și curajul de a păstra valorile în timp ce lumea se schimbă în jur: respect pentru pământ, pentru familie, pentru muncă.

Istoricul localității și așezarea geografică

Evoluția în timp a comunei Zăvoaia trebuie privită în ansamblul evoluției localităților din jur, deoarece dezvoltarea celor două sate componente ale comunei, satul Zăvoaia și satul Dudescu este specifică satelor de pe terasa sudică a Călmățuiului. În demersul istoric trebuie avut în vedere și o serie de factori care au favorizat ori au defavorizat așezarea ori plecarea unor comunități umane.

Că terasa sudică a Călmățuiului a fost populată cu multe mii de ani în urmă, ne-o dovedesc descoperirile arheologice atât de pe teritoriul comunei noastre cât și cele de pe teritoriile localităților învecinate.

 Istoricul Constantin C. Giurescu menționa în lucrarea sa ,,Istoricul orașului Brăila” că de peste cinci milenii oamenii trăiesc pe meleagurile Brăilei agonisindu-și prin muncă viața, născocind unelte care să le facă această muncă mai ușoară și împodobind pentru plăcerea lor, vasele și armele.

 Descoperirile de la Lișcoteanca, Zăvoaia, Dudescu și Cireșu ne întăresc convingerile că terasa Călmățuiului dispunea de condiții pedoclimatice și hidrografice favorabile desfășurării activității umane (Tilihoi R., 2016).

La Zăvoaia, - 200 m spre est, 400 m către nord – s-a descoperit, din întâmplare, în 1984, cu prilejul amenajării canalului magistral CA1, două morminte de inhumație, din inventarul cărora s-a recuperat un castron cenușiu modelat la roată, un colier din mărgele de sticlă colorată, două văscioare și o oglindă din bronz cu tanga. După acest inventar s-a apreciat că este vorba de un mormânt sarmatic din secolul II – III d.Hr. și unul din cultura Sântana de Mureș (sec.IV d.Hr.). 

Tot pre raza comunei Zăvoaia, în punctul Cheala, la cca 4 km sud-vest față de actuala vatră a satului, în 1963, s-a descoperit, cu prilejul efectuării lucrărilor de întreținere a plantelor, un tezaur compus din 67 de piese de argint, parțial aurite, diferite ca formă și destinație, tehnică de lucru și ornamentare, în greutate totală de 361 g, alcătuit în cea mai mare parte din obiecte de podoabă: doi cercei, un inel cu montură, o brățară, 13 nasturi ornamentali, 44 aplice vestimentare, o aplică pentru limbă de curea etc.

Lucrate prin proceduri meșteșugărești diverse (turnare, ciocănire, lipire) piesele sunt ornamentate prin gravare și ștanțare, cu mici protuberanțe piramidale, filigrane și incrustații cu pietre prețioase. Între motivele decorative cel mai des întâlnite este crinul stilizat urmat de alte elemente geometrice.  În ceea ce privește vechimea acestui tezaur se apreciază că el datează din prima jumătate a secolului al XVI-lea. Cu toate că este vizibilă o puternică amprentă locală, fiind făurit probabil de meșteri din  Țările Române, unele elemente privind tehnica decorativă atestă tradiționalele legături atât cu lumea bizantină cât și cu cea apuseană. (Tilihoi, R., 2016).

În iunie 2017, în cimitirul din Zăvoaia, au fost descoperite, cu ocazia săpării unei gropi, fragmente a două vase, care au fost trimise spre recondiționare Muzeului Brăilei Carol I. Este vorba despre două vase: unul este de mari dimensiuni, un vas de provizii, decorat pe umăr cu triunghiuri hașurate  și care se încadrează cultural la începutul epocii fierului - Hallstatt Timpuriu și se datează în intervalul cronologic sec. XII - X î.Hr., al doilea este o ceașcă cu toarta supraînălțată, care se încadrează cultural la începutul epocii fierului - Hallstatt Timpuriu și se datează în intervalul cronologic sec. XII - X  î.Hr.

Atestare documentară

Atunci când aducem în discuție atestarea documentară a comunei Zăvoaia, trebuie să ne  raportăm la cele două sate componente, Zăvoaia și Dudescu, având în vedere faptul că, au fost descoperite dovezi ale locuirii acestor zone încă din cele mai vechi timpuri, începând cu cei mai vechi locuitori, continuând cu geto-dacii, cu populația proto-românească peste care s-a suprapus valuri de populații migratoare. 

Prezența unei ape cum este Călmățuiul, și a luncii sale cu vegetația de zăvoaie specifice, au favorizat dezvoltarea unor comunități umane în această regiune, mai mult de atât, a favorizat stabilirea aici a unui număr mare de ciobani din zona Transilvaniei care practicau păstoritul în transhumanță.

Prima atestare documentară a satului Zăvoaia este 8 octombrie 1643 (7152), după cum rezultă dintr-un document din ,,Catalogul documentelor Țării Românești” din Arhivele Statului București, documentul nr 1138, care menționează că

,,Cristea vătaf și jupâneasa sa Ana, vând lui Eremia din Pîrliți 6 pogoane de vie, cu 50 de unghi bani gata, cu știrea cumnaților: Craia, Necula și Marco, martori fiind Dumitrașco Roșul din Buzău, Vîlcul fiul lui Cernat și Mîrzea din Sorești, Dumitrașco aprod din Râmnic, fiul șetrarului Sava, Dima nepot lui Iano Topliceanu, uncheșul Neagoie Roșca și alții din Pîrliți și Zăvoiu.”

Considerăm ,,Zăvoiul” din acest document că este unul și același sat cu Zăvoaiele noastre din următoarele considerente:

-  Satul Zăvoaiele până 1828 nu a făcut parte din raiaua Brăilei, ci a fost component al județului Slam Râmnic, aparținând din punct de vedere ecleziastic Episcopiei Buzăului;

- în secolul al XVII lea în apropierea Buzăului nu exista decât un singur sat cu denumirea de Zăvoiu, după cum arată ,,Indexul de localități volumul II”;

- satul Pîrliți nu este altul decât Pîrlita din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX (astăzi Cuza Vodă) și care se află la o distanță de 25 km de Zăvoaia. (Tilihoi, R., 2016);

Acest sat a purtat nume diferite, simultan sau alternativ: Zăvoaie, Slujitorii Albotești, pentru ca de la 1 ianuarie 1926 să se numească Zăvoaia. Denumirea de Slujitorii Albotești derivă de la sătenii veniți din târla Albota și care făceau serviciul de călărași la Isprăvnicia din Focșani. Aceștia s-au așezat în localitate la începutul sec al XIX-lea și vor reuși, în amintirea locului de unde au venit să impună localității numele de Slujitorii Albotești. Denumirea de Zăvoiu, Zăvoaie, vine de la vegetația de luncă – zăvoaie – unde se găsea așezată localitatea. (Tilihoi, R., 2016)

Educație pentru viitor

Inima fiecărei comunități este școala - locul în care copiii învață să viseze. La Zăvoaia, școala și grădinița sunt spații calde, în care se simte grija cadrelor didactice și implicarea părinților.

Școala nu este doar un loc de învățat, ci  o poartă pentru viitor, iar de fiecare dată când vorbim despre educație, trebuie să ne reamintim că viitorul începe aici, în școala noastră din sat.

Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu” a fost de-a lungul vremurilor, pilonul de bază al educației în comunitate, oferind generațiilor succesive o bază solidă pentru dezvoltarea personală și profesională.

Pe parcursul secolului XIX  în localitate nu a existat un local propriu, școala funcționând în Casa de Sfat (Primăria localității).

Abia în 1902 se va construi primul local de școală, în care s-au desfășurat cursurile până în 1993, când elevii au fost transferați la școala din centru. Vechiul local, avariat de cutremurele din 1977, 1990, 1991, a fost demolat pe 3 noiembrie 1999.

În 1923, a luat ființă Școala de Meserii Slujitori Albotești, într-un local donat comunității de către moștenitorii moșierului Dionisie Cavadia. Școala pregătea elevi în meseriile de tâmplar, dulgher, fierar și rotar și a funcționat până în 1948, când, din ordinul autorităților comuniste, a fost desființată.

Prin Reforma Agrară din 1921, în localitatea noastră au fost împroprietăriți țărani din județul Buzău. Începând din 1925 aceștia s-au stabilit în localitate constituind satul nou sau muntenii. Întrucât numărul copiilor acestora era destul de mare, în 1930 a luat ființă Școala Nr. 2 Zăvoaia, ai cărei elevi vor învăța în continuare în localul Școlii Nr. 1.

Abia în 1933 se va finaliza construcția unui nou local în satul nou, Școala Nr. 2, Zăvoaia. Activitatea didactică la nivelul localității s-a desfășurat în cele două locații.

Dacă în 1930 Școala nr. 1 funcționa cu 337 elevi și un număr de 4 cadre didactice, Școala nr. 2 va începe activitatea la 1 septembrie 1930 cu două cadre didactice: N.R. Constantin director și Maria Lipan, învățătoare, care predau la cele patru clase de elevi, fiecare la câte două clase.

Numărul mare de copii avea să-l conducă pe subrevizorul școlar M. Ciulinaru, la 23 octombrie 1934 să dispună ca elevii cursului complementar de la Școala nr. 2 să urmeze la Școala nr. 1, din lipsă de spațiu.

În 1965 se va construi un local modern (parter și etaj) cu 8 săli de clasă, laborator, cancelarie etc., local în care vor fi aduși elevii Școlii Nr. 2, iar în localul rămas disponibil, va funcționa Grădinița Zăvoaia (în satul vechi grădinița începe să funcționeze în localul fostei Școli de Meserii).

Școala Nr. 2 Zăvoaia va deveni după desființarea Școlii Nr. 1, Școala cu clasele I-VIII, Zăvoaia. 

În  urma insistențelor domnului profesor de istorie Radu Tilihoi, Consiliul de Administrație al Școlii, pe 11 noiembrie 1996 și Consiliu Profesoral, pe 13 noiembrie 1996, au hotărât ca școala din Zăvoaia să poarte numele profesorului doctor Alexandru Vechiu.

Fiecare dintre directorii care au condus școala a lăsat o amprentă semnificativă în evoluția acesteia, iar contribuțiile lor au influențat pozitiv atât elevii, cât și comunitatea educațională. Prezentăm, în continuare, lista directorilor celor două școli.

Școala Nr.1

Gheorghe Popescu                1900 – februarie 1919

Alexandrina Popescu           februarie – septembrie 1919

Vasile Răducan                      sept. 1919 – sept. 1921; 1922 – 1926

Alexandru Vârnav                1921 – 1922

Marin Balaban                        sept. 1926 – nov. 1933

Traian Butucescu                   dec. 1933 – august 1940

Ioan Petcu                                 sept. 1940 – martie 1950

Vasilica Petcu                          1941 – 1944

Mihalache Giol                       martie 1950 – sept. 1952;

Stan Boală                                sept. 1952 – 1960; 1962 – oct. 1972;

Mariana Băcanu-Corbu       1960 – 1962;

Radu Tilihoi                            oct.1972 – sept. 1974;

Mariana Ionașcu-Maraloi   sept.1974 – sept. 1977;

Gherghina Diță-Frătică        1977 – 1980     

Gheorghe Robitu                   1980 – 1985

Margareta Dumitrana          1985 – 1990

Școala Nr.2

Nicolae R. Constantin            1930 – 1931; 1932 – 1933;

Traian Butucescu               1931 – 1932;

Gheorghe Pascu                 1933 – 1934;

Gheorghe Stanciu              1934 – 1941;

Andrei Bogdan Dogar            1941 – 1942;

Gheorghe Popa                   1942 – 1947;

Nicolae Dragomirescu            1947 – 1948; 1951 – 1960;

Mihalache Giol                   1948 – 1950; 1960 – 1974;

Luchița Chiriachița                 1950 – 1951;

Radu Tilihoi                         1974 – 1990;

Mariana Maraloi                1990 – 1994;

Atena Manole                      1994 

Radu Tilihoi                         2005 – 2007 (dir. adj.)

Radu Tilihoi                         2007 – 2008

Auraș Camențu                   2007 – 2010 (dir. adj.)

Sergiu Gerogian Tilihoi         2008 – prezent

Georgică Cioacă                 2010 – 2020 (dir. adj.)

Săndica Ionica Dan                 2020 – prezent (dir. adj.)

 Proiecte educaționale, activități pentru elevi și colaborări cu comunitatea

Începând din anul 2008, școala a experimentat un proces continuu de modernizare și adaptare la noile cerințe educaționale, astfel că școala noastră continuă să se impună ca un model de educație modernă, beneficiind de noi parteneriate educaționale la nivel național și internațional.

La nivelul școlilor din Zăvoaia și Dudescu s-au derulat constant proiecte educaționale menite să dezvolte competențele elevilor, să stimuleze creativitatea și implicarea activă în viața școlii și a comunității.

Prin aceste proiecte, școala devine un spațiu al învățării moderne, al creativității și al deschiderii către lume.

În anul 2005 la nivelul școlilor s-au derulat două proiecte în colaborare cu Ministerul Educației și Banca Mondială: „Educația dincolo de școală” – Zăvoaia și „Parcul, mediul în care mă joc și învăț” - Dudescu. În cadrul acestor proiecte au fost realizate ateliere de lucru pentru confecționarea de costume populare și crearea  ansamblului de dansuri populare „Mugurașii Zăvoieni” și colectarea de piese de muzeu pentru amenajarea „Minimuzeu etnografic” Zăvoaia.

În data de 28.02.2008 prin Proiectul Național „Educația pentru Informație în mediul rural defavorizat”, s-a înființat ceea ce era să devină „inima școlii nostre”, Centrul de Documentare și Informare. Acesta devine un spațiu esențial pentru îmbunătățirea calității educației și dezvoltarea competențelor elevilor (dotări de specialitate).

Pe parcursul anilor, școala a dezvoltat proiecte din diverse domenii, la nivel local, județean, național, internațional.

Credință și continuitate

În centrul comunei, biserica adună oamenii laolaltă nu doar în zilele de sărbătoare, ci ori de câte ori comunitatea are nevoie să fie împreună.

Biserica din Zăvoaia este mai mult decât un loc de rugăciune — este un reper al continuității, un loc în care trecutul și prezentul se întâlnesc. Viața spirituală în comună este strâns legată de existența și vechimea bisericilor din cele două sate componente.

 Construcția bisericii parohiale, cu patronajul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Zăvoaia, a fost începută în 1873 și finalizată în anul 1876, conform vechii pisanii, pe cheltuiala sătenilor.

În urma unor avarii, intră într-un proces de reabilitare, în perioada 1974-1976, fiind resfințită în 1976 cu hramul ,,Sf. Arh. Mihail și Gavril”.

       Bibliografie:

• Prof. Hagiu Cornel-Mirel, Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu” Zăvoaia, 2018, Lucrare  metodico-ştiinţifică- pentru obţinerea gradului didactic I;

• Prof. Radu Tilihoi, Monografia localității Zăvoaia, Ed. Edmunt, Brăila, 2016;

• Prof. Radu Tilihoi, Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu” Zăvoaia, 1986, Lucrare  metodico-ştiinţifică- pentru obţinerea gradului didactic I.

Autori

Prof. Tilihoi Sergiu-Georgian

Prof. înv. primar, Dan Săndica-Ionica

Prof. înv. primar, Cioacă Dumitra

Prof. înv. primar, Pavel Nicoleta

Prof. Hagiu Cornel-Mirel

NOTĂ: Acest studiu face parte din proiectul de recuperare a memoriei istorice a satelor din Județul Brăila, prezentat în revista Brăila Rurală.

La câțiva kilometri distanță de satul Zăvoaia, satul Dudescu completează identitatea comunei. Este o așezare mică, dar plină de suflet, unde aproape fiecare gospodărie ascunde o poveste.

Oamenii din Dudescu sunt recunoscuți pentru ospitalitate și simțul comunității. Aici, vecinătatea înseamnă ajutor, iar legăturile dintre oameni se simt la fel de puternice ca în familie.

Rădăcini în timp – Parcursul istoric al comunității

Cele mai vechi mărturii ale locuirii pe aceste locuri, provin din antichitate, din secolul III î.e.n.La Dudescu, în luna februarie a anului 1979, cu ocazia efectuării unor lucrări de îmbunătățiri funciare, - la 200 m spre sud de clădirea S.M.A.-ului - s-au descoperit, fortuit, 2-3 morminte getice de incinerație. Într-unul era o amforă grecească, având înăuntru oase incinerate și cenușă. În apropierea amforei se găsea și o fusaiolă, în formă de rondelă. La circa 2 m de amforă  spre vest, s-a descoperit o groapă cu conturul rotunjit în care se aflau bucăți de pământ ars, oase și cenușă (probabil un fost rug). Câteva luni mai târziu, tot în aceeași zonă, într-o altă groapă, s-au găsit două vase grecești, un askos și un lekythos. Adâncimea la care au fost găsite aceste piese este de 1,40 m. Împreună cu aceste piese s-au recoltat și fragmente ceramice din pastă comună decorate cu brâuri alveolate și butoni.

Prima atestare documentară a satului Dudescu este 18 iunie 1594 (7102), cu șase ani înainte de unirea făcută de Mihai Viteazul, după cum aflăm dintr-un document, emis de cancelaria domnească a Țării Românești (D.R.H., B., vol. XI, 91-92). Din document aflăm, cum Mihai Viteazul, domnitor în acea perioadă,

„întărește lui Necula Vătaful și fiilor lui câți Dumnezeu îi va lăsa, cumpărarea ocinii Tătarului, partea Bolească și partea Grozească toată, de la megieșii Cojoceștilor, stabilind și hotarul: din lungul ocinei, din două, din hotarul Ialomiței până în apa Călmățuiului.”

Documentul din 18 iunie 1594, menționează faptul că, la cumpărarea de către Necula vătaful a unui vad de moară în satul Cojocești, la apa Călmățuiului, în două maluri și cu loc de grădină, „au fost martori oameni buni, bătrâni și dinaintea popilor din Scrofeni: ... și din Dudești, Luca și Oprea logofeți, ...”.

Analiza datelor din documente,  a condus spre următoarea concluzie: Dudești, menționat în document, este de fapt, Dudescu de astăzi, situat pe malul drept al Călmățuiului, concluzie la care a ajuns și etnografa Georgeta Moraru în studiul ,,Evoluția populației și așezărilor din câmpia Brăilei”, publicat în 1977.

Dudești, menționat în documentul din 1594, nu poate fi localitatea Dudești de astăzi, deși este situată la doar 6 km de Dudescu, și 4 km de Tătaru, pentru că aceasta s-a format mult mai târziu, pe la 1886, când a fost dată în folosință linia ferată Făurei- Fetești. Numele stației C.F.R., Dudești, cum se numea inițial, a fost dat de locuitorii satului Dudescu. Totodată, satele menționate în document, sunt situate pe terasa sudică a Călmățuiului, mai exact, după cum reiese și din document, între Călmățui și Ialomița. De menționat ar fi faptul că pe terasa sudică a Călmățuiului, nu a existat alt sat cu denumirea Dudescu, sau Pârceanii și nici alte siliști nu s-au găsit.

Satul Dudescu de astăzi, se afla în acele vremuri, pe moșia boierilor Dudescu, dar purta denumirea de Pârceanii. Marea familie a boierilor Dudescu, se trage din satul Dudești județul Ilfov, care a fost subordonat capitalei din 1927, iar din 1950 este integrat teritoriului acesteia, devenind cartierul Balta Albă-Titan.

Satul Dudescu rămâne în proprietatea boierilor Dudescu, pentru că în 1687 la 15 decembrie (7195), domnitorul Șerban Basarab Voievod, emite un hrisov prin care „lasă jupânesei Neacșa Dudeasca, ce a fost jupâneasa Radului Căpitan Dudescu și fiului său Radu și feciorilor acestuia, câți Dumnezeu îi va dărui, ca să le fie lor tot satul Pârceanii, după Călmățui, din sud Slam Râmnic tot hotarul”. Acest document, întărește de fapt proprietatea boierilor Dudescu.

Denumirea de Dudescu va înlocui treptat pe cea de Pârceanii.

Legenda boierului risipitor

La un moment dat, moșia trece din proprietatea boierilor Dudescu în proprietatea lui Al. C. Niculescu, însă nu cunoaștem cu exactitate anul și nici împrejurarea. Putem doar să construim o ipoteză: studiind alte documente și lucrări despre familia Dudeștilor, am aflat că boierul Constantin Dudescu a moștenit o avere uriașă de la tatăl și bunicul său, Nicolae Dudescu și respectiv Constantin Dudescu, cotată ca fiind una dintre cele mai mari din Țara Românească. Viața excentrică și extravagantă pe care acesta a dus-o a atras după sine risipirea întregii averi. Pierderea treptată a moșiilor începe în anul 1787, când a murit tatăl său.

În anul 1812 fost desemnat de boierii munteni   să meargă la Paris cu un memoriu la împăratul Napoleon I, prin care solicitau ca Tara Românească   să intre sub protectoratul acestuia. Petrecerile luxoase date pentru elita pariziană, au subțiat din greu visteria lui Dudescu. Se spune că, deși era vară s-a lăudat că îl va plimba pe Napoleon cu sania, și face acest lucru împrăștiind o cantitate mare de zahăr, pe aleea conacului pe care îl închiriase la Paris. Crezând că va reuși să intre pe sub pielea lui Napoleon I, continuă să-și risipească averea, sperând el, într-un scop nobil, astfel, la una din petreceri, oferă fiecărui participant câte o piatră prețioasă, ca suvenir. Unii istorici, cum ar fi Neagu Djuvara, spun că plimbarea lui Napoleon cu sania, ar fi o legendă, și că de fapt Constantin Dudescu nu a reușit să discute personal cu Napoleon I, deoarece nu au fost găsite în arhivele din Paris memoriile boierilor munteni. Cert, este faptul că, întors în țară, Boierul Dudescu continuă să își irosească averea, ajungând in 1814, să-și vândă    toată averea ce-i mai rămăsese, pentru a-și acoperi datoriile față de creditori, murind sărac în 1831.

Concluzionând, putem spune că, moșia satului Dudescu  trece în jurul anilor 1800 din proprietatea familiei Dudescu în proprietatea altcuiva, probabil a familiei Niculescu, din moment ce la 1885 era deja proprietar Alexandru Niculescu.

Puncte de interes și specific local

Extinderea în timp a satului s-a făcut mai mult înspre sud-vest, Nucleul satului numit de bătrâni „Satul vechi”, se întinde de la intrarea în sat dinspre Zăvoaia până la intersecția drumurile ce duc la Dudești.

La ramificația șoselei spre vest, se întinde partea nouă a satului, așa zisul „Sat nou” sau „Muntenii”, înființat începând cu anul 1924, când au fost împroprietăriți cu locuri de casă familii provenite din zona montană (Buzău). Cele două părți de sat alcătuiesc astăzi o unitate închegată, însă locuitorii fac deosebire între ele.

   În centrul actual al satului sunt așezate instituțiile principale: fosta școală generală, grădinița cu program normal, poșta, căminul cultural, toate având sedii proprii.

Pe izlazul satului Dudescu se păstrează o fântână foarte veche, cu cumpănă, denumită „Fântâna lui Dobilă” martor tăcut al vieții de altădată. Ridicată de înaintași pentru folosul obștii, fântâna a potolit setea oamenilor și a vitelor timp de generații, fiind un loc de popas, de întâlnire și de povești.

Alături se află troița Sfintei Filofteia, cinstită cu evlavie de săteni, care cred în  puterea tămăduitoare a acesteia. Pe vremuri se afla doar crucea, ridicată de un consătean credincios, Florea Turcu, în amintirea prezenței moaștelor sfintei care au trecut prin acele locuri în jurul anilor 1946-1947 când a fost secetă mare. Bătrânii satului povestesc că in acel loc carul cu boi care purta sfintele moaște s-a oprit pentru câtva timp. După o vreme  a început să plouă iar în acel loc a fost ridicată crucea considerată de locuitorii satului tămăduitoare. De-a lungul vremii, oamenii au venit aici cu rugăciuni, aprinzând lumânări și cerând ajutor în suferințe trupești și sufletești. În vara anului 2025, un grup de tineri localnici, au restaurat crucea și au amenajat locul cu multă credință și iubire pentru Sfânta Filofteia. Împreună, fântâna și troița alcătuiesc un spațiu cu valoare istorică și spirituală, simbol al credinței și al legăturii profunde dintre comunitatea din Dudescu și tradițiile sale.

Școala din Dudescu

În satul Dudescu, școala a avut un parcurs asemănător cu cea din Zăvoaia. A luat ființă în decembrie 1838, a avut local propriu de funcționare în 1902 și a funcționat cu clasele I-IV până în 1959, când se va trece și aici la învățământul gimnazial.

Începând cu anul 2002 școala funcționează ca structură a școlii din Zăvoaia, elevii claselor V-VIII învățând la Școala „Alexandru Vechiu” Zăvoaia, transportul lor realizându-se zilnic, cu transportul școlar.

Din anul 2019 și învățământul primar din localitatea Dudescu își desfășoară activitatea în cadrul școlii din Zăvoaia.

La începutul anilor 2000 Grădinițele cu Program Normal din satele Dudescu și Zăvoaia au devenit structuri ale Școlii Zăvoaia, în prezent funcționând în clădiri complet renovate sau nou-construite (grădinița din satul vechi).

Biserica din satul Dudescu

În ceea ce privește biserica din satul Dudescu, sursele sunt contradictorii, atât în ceea ce privește ctitorul, cât și anul fondării lăcașului de cult. Dicționarul geografic al județului, 1894, dă ca dată de construcție, 1863, iar drept ctitor pe Stancu Mocanul. Comitetele de construcție 1922-1923, consemnează 1856 ca an al ctitoririi.

În 1906, Nae Vasilescu scria că biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae”, începută în anul 1861 și sfințită la 8 octombrie 1864, a fost construită pe cheltuiala serdarului Ștefan Jianu, proprietarul moșiei. Tot el a donat și clopotul. Probabil că în documentația sa a luat în discuție, surse orale, dar și inscripția din altar, în chirilică: „1864.noembrie.8 sfințită”. Turnul inițial al clopotniței a fost construit în anul 1925. Afectat de cutremure, a fost dărâmat, construindu-se cel de astăzi în anul1999.

În curtea bisericii se află cimitirul vechi al satului, crucile din piatră fiind datate, atât cât permite lizibilitatea inscripțiilor, între 1878-1909.                                      

Bibliografie:

• Prof. Hagiu Cornel-Mirel, Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu” Zăvoaia, 2018, Lucrare  metodico-ştiinţifică- pentru obţinerea gradului didactic I;

• Prof. Radu Tilihoi, Monografia localității Zăvoaia, Ed. Edmunt, Brăila, 2016;

• Prof. Radu Tilihoi, Școala Gimnazială „Alexandru Vechiu” Zăvoaia, 1986, Lucrare  metodico-ştiinţifică- pentru obţinerea gradului didactic I.

Autori

Prof. Tilihoi Sergiu-Georgian

Prof. înv. primar, Dan Săndica-Ionica

Prof. înv. primar, Cioacă Dumitra

Prof. înv. primar, Pavel Nicoleta

Prof. Hagiu Cornel-Mirel