șuțești - istorie, legende, tradiții

Așezare

Comuna Șuțești este așezată în partea de sud-est a țării, iar în cadrul județului Brăila este amplasată în partea nord-vest a acestuia, având o suprafață de 88,68 km2 și o populație de 3.945 locuitori conform datelor înregistrate la recensământul din 2021.

Localitatea Șuțești este amplasată pe malul drept al râului Buzău, învecinându-se cu următoarele localități: la sud – orașul Ianca și satul Dedulești, în est cu comuna Movila Miresii, în nord cu comuna Râmnicelu, la nord-vest cu Racoviță și Grădiștea și la vest cu comuna Vișani.

Sub semnul mândriei strămoșești - mărturii din timpuri vechi

Comuna Șuțești este un loc unde trecutul și prezentul se împletesc armonios, oferind o poveste fascinantă despre tradiții străvechi și un mod de viață ce a rezistat încercărilor timpului. Peisajele sale, pline de farmec, și oamenii ospitalieri fac din această comună un colț de România plin de istorie, dar și de mister. Între filele cărților de istorie și adâncurile legendei, comuna Șuțești păstrează vii amintirile unui trecut ce continuă să modeleze prezentul, fiind un loc unde tradițiile se transmit din generație în generație și unde fiecare colț al satului spune o poveste.

Referitor la configurația reliefului comunei noastre, ies în evidență un număr de cinci movile și două popine (popular „pochină”). Dacă ridicarea movilelor este atribuită strămoșilor noștri geto-daci, fie înainte, fie după Hristos, posibil chiar în epoca daco-romană, cele două popine ne pot duce cu gândul mult mai departe în trecut. Pe ambele popine s-au descoperit urme de așezări getice.

Pe lângă urmele arheologice care atestă viețuirea umană, încă din antichitate, pe teritoriul comunei Șuțești, descoperirile numismatice din anul 1977 confirmă și întăresc această istorie. În primăvara anului 1977, doi locuitori au descoperit o monedă din bronz din perioada împăratului bizantin Justinian I (518-527 d.Hr.), pe care au predat-o Muzeului de Istorie Brăila în primăvara anului 1978. Aceasta a fost a doua monedă ca vechime descoperită în județul Brăila. Așezarea este legată de cultura geto-dacilor, iar vestigiile arheologice dovedesc existența unei importante așezări getice în zonă. Aceasta face parte dintr-un grup de așezări getice situate pe terasele râurilor din zona Brăilei. Aceste așezări, printre care și cea de la Șuțești  atestă o legătură strânsă între geții din dreapta și stânga Dunării, totul grefat pe fondul vechi hallsttatian și influențat de cultura greacă și scitică.

Primele atestări documentare ale comunei datează din secolul XIX, așa cum notează N. Vasilescu în lucrarea sa din 1906, și care precizează faptul că

„satul Șuțești s-a înființat pe la 1830, din câțiva locuitori ce se așezase pe partea stângă, pe lunca râului Buzău, purta numele de Curtea Veche [...]. În 1838 proprietarul moșiei, Costache Șuțu, a înființat comuna pe locul unde se găsește și astăzi, cu locuitori veniți din comunele Racoviță, Maraloiu și Hoinari din R. Sărat, precum și din clăcașii ce îi aveau în număr foarte mare [...] erau 451 de clacași.”

În anul 1830, prințul Costache Grigore Șuțu are meritul necontestat în ctitoria bisericii și a satului ce-i poartă numele și astăzi. Fiind un om vizionar, a deslușit mersul viitor al istoriei. El a alcătuit un plan inedit al viitoarei așezări, adaptat unor concentrări umane europene - asemănător cu cele ale unor orașe precum Brăila, Parisul sau Odesa - unde străzile pleacă de la malul unei ape, mergând în semicerc și ajungând tot la acea apă. Așa a fost cazul și cu satul Șuțești, unde ulițele plecau și ajungeau la Râul Buzău.

Lui Costache Grigore Șuțu i se spunea „prinț”, pentru că era un vlăstar dintr-una din familiile domnitoare ale Munteniei și Moldovei, înainte de unificarea celor două principate, sub Alexandru Ioan Cuza. Tatăl acestuia era de origine fanariotă și se numea Alexandru Soutzo (Șuțu). Costache Grigore Șuțu, rudă apropiată cu Alexandru Șuțu - domn al Munteniei - se căsătorește cu fata vornicului Dumitru Racoviță, care avea o moșie întinsă de sub munte până la stânga Buzăului.

Din înscrisurile lui Octav-George Lecca, Familiile boerești române. Istoric si genealogie reiese ca familia Șuțu era o familie fanariotă din Epir, stabilită pe la 1400 la Constantinopol, iar numele se trage din Draco-Soutzo: „Numele primitiv al familiei, pare a fi acel de Draco”.

Dintre descendenții familiei Șuțu au făcut parte:

·         Nicolae Șuțu - mare dragoman al Imperiului Otoman;

·         Alexandru Șuțu - mare dragoman al Imperiului Otoman;

·         Mihai Șuțu - mare dragoman al Imperiului Otoman și domnitor în Țara Românească și Moldova;

·         Nicolae Șuțu - ministru de finanțe al Moldovei;

·         Alexandru N. Șuțu - mare dragoman al Imperiului Otoman și domnitor în Țara Românească și Moldova.

Moștenitorul întemeietorului satului, prințul nostru, și-a modernizat moșia și curtea între anii 1920-1944, construind magazii, depozite pentru cereale, ateliere de reparații, lemnării și alte anexe necesare activităților agricole.

Pentru a face față cerințelor agriculturii moderne, acesta și-a procurat echipamente noi, precum motoare cu aburi (numite „vapoare”), batoze pentru treierat cereale și tractoare cu roți metalice. La aratul suprafețelor mari, se folosea o metodă ingenioasă: la capătul solelor se instala o mașină cu abur care, printr-un sistem de şufe, tracta plugul de la un capăt la altul al terenului.

Deoarece țăranii din comună nu cunoșteau meserii, prințul bătrân, iar mai târziu cel tânăr, au adus meseriași străini: nemți, bulgari, greci, turci și alte naționalități, care au contribuit la dezvoltarea economică și socială a comunității.

Legenda tunelurilor ascunse

Se spune că, în vremuri tulburi, când pericolul otoman amenința sate întregi, Prințul Costache Șuțu a găsit o cale ingenioasă de a-și proteja oamenii. Cunoscând foarte bine tacticile cotropitorilor, el a decis să nu lase soarta comunității sale la voia întâmplării. 

O figură respectată de Poartă, prințul Șuțu și familia sa au știut să vegheze asupra clăcașilor români și robilor rromi care se stabiliseră în așezarea ce, pentru eternitate, avea să-i poarte numele: Șuțești. După ce a ridicat palatul, biserica și școala, a luat o măsură extremă, dar necesară, în cel mai mare secret, a construit o rețea de tuneluri subterane, menite să asigure refugiul celor amenințați de atacurile străine.

Primul tunel lega palatul de biserică, iar intrările erau atât de bine mascate, încât chiar și cei care le-au săpat și întreținut nu știau toate detaliile ascunzătorilor. Pe lângă acest pasaj de legătură, un alt tunel strategic pornea din palat spre pădure, ieșind printr-un mal abrupt.

De acolo, drumul continua prin pădurea care înconjura râul Buzău, oferind un refugiu sigur celor care fugeau din calea primejdiei. 

Astăzi, rămășițele acestor tuneluri sunt pierdute în istorie, dar poveștile despre ele încă se spun, păstrând vie amintirea unui prinț care a făcut tot posibilul pentru a-și apăra oamenii.

Legenda camerei secrete și a șarpelui uriaș

Se spune că, în această cameră ascunsă a palatului, prințul ținea un șarpe gigantic, care, în timpul nopții, ataca deținutul aflat acolo. Dimineața, victima era găsită fără viață. Această cameră secretă era atât de bine izolată, încât niciun zgomot nu putea răzbate la suprafață. În palat se organizau frecvent petreceri, iar, chiar dacă cineva ar fi tras cu pușca în această încăpere, sunetul nu s-ar fi auzit. Se presupune că scopul acestei camere avea legătură cu faptul că, pe lângă clăcași, prințul deținea aproximativ 200 de robi rromi.

Fuga de pe moșie era un fenomen des întâlnit, iar această cameră ar fi servit drept loc de pedeapsă pentru cei nesupuși. Poate că unii dintre ei își sfârșeau zilele aici, sub pământ, fără lumină, zi și noapte.

Legenda robului care a supraviețuit

Despre această cameră s-a păstrat o veche legendă. Orice rob prins încercând să fugă de pe moșie sau vinovat de o faptă gravă era închis acolo, iar dimineața era găsit mort.

Legenda povestește că, într-o zi, un rob a fost prins încercând să fugă și a fost aruncat în această cameră. Însă, spre surprinderea tuturor, a doua zi a fost găsit viu, iar șarpele mort, lângă el. Întrebat cum a reușit să supraviețuiască, robul a spus că, atunci când șarpele s-a repezit asupra lui, i-a înghițit luleaua aprinsă, ceea ce l-a ucis pe loc. Impresionat de această întâmplare, Prințul a decis să-l elibereze, nu doar din acea cameră, ci și din robie, trecându-l în rândul oamenilor liberi și clăcași.

Monumente istorice

Trei obiective din comuna Șuțești sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Brăila, ca monumente istorice de interes local: unul clasificat ca sit arheologic, unul ca monument de arhitectură și unul ca monument funerar sau memorial. 

Monumentul de arhitectură este Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, datând din 1842 și aflată în centrul satului Șuțești. A fost construită la dorința lui Costache Grigore Șuțu, din cărămidă fabricată de rromii robi. Clădirea este una monumentală, având două turle și o clopotniță cu ceas. Clopotnița are o înălțime de 20 m doar partea zidită și este prevăzută cu patru ceasuri.

Biserica adăpostește mormântul ctitorului, Costache Grigore Șuțu, precum și pe ale lui  Grigore și Irina Grigore C. Șuțu. 

În fața școlii, se află și monumentul memorial ridicat în 1910, în formă de obelisc, ce comemorează eroii Războiului de Independență al României. 

Situl arheologic se află în punctul „Popina”, situat la 500 m nord-vest de sat, lângă DN22, unde s-a descoperit o așezare datând din perioada Hallstatt, atribuită culturii Basarabi. 

Și istoria noastră încă nu s-a terminat....

Primul dascăl...

Din Istoria școalelor din orașul și județul Brăila 1832-1864 scrisă de Radu I. Perianu reiese faptul că „La 1843 era scoală, căci învățătorul Stan Grigore, fiu de preot, este arătat în 1845 ca fiind învățător din 1843. În 1846, în locul lui Grigore Popescu (Stan Grigore) - numit Popescu, fiindcă era fiu de preot - este recomandat Nicolae Vladomir”. Acesta nu se prezintă la post și la recomandarea lui Costache Șuțu (prințul de la care vine numele comunei noastre), a fost adus diaconul Grigore: „Deci Stan Grigore sau Grigore Popescu se făcuse diacon și se întorcea iarăși la scoală.”

Din documentele de arhivă reiese că încă din anul 1839 exista o școală de băieți cu 136 de școlari. În anul 1890 se construiește o școală de fete cu un cadru didactic si 29 de fete. După anul 1917 se construiește o școală de meserii unde tinerii din comună și din împrejurimi învățau tâmplărie, rotărie, dulgherie.

Viața mondenă

În  Lucrare monografică – „Șuțești - o stea care renaște”, scrisă de Mihalcea Dobre, și din mărturisirile unor bătrâni din sat, aflam informații despre viața mondenă, târgul anual, despre misterul unor tunele ascunse, despre camera secretă, ș.a.

Se spune că în zona Șuțești-Grădiștea, lângă moșia prințului Șuțu, se desfășurau baluri deosebit de elegante. Atmosfera festivă era întreținută de muzica și obiceiurile tradiționale ale rromilor lăutari. Un obicei specific acestor baluri era alegerea unei „Regine a Balului”. Domnișoarele participau cu carnete ce aveau numere pentru cavalerii care se înscriau cu câte o carte poștală. Aceste cărți poștale aveau adesea mesaje romantice, poezii sau declarații de iubire. Regina Balului era aleasă domnișoara care strângea cele mai multe astfel de cărți poștale.

Pe lângă petrecerile fastuoase care aveau loc în palat, aici se practica și jocul de cărți, unde se pierdeau sau se câștigau sume uriașe, moșii și, uneori, chiar soțiile jucătorilor.

Târgul anual al comunei - un eveniment deosebit

Pentru județul Brăila, comuna noastră avea o importanță deosebită, datorită târgului anual care se organiza aici. La acest eveniment veneau vânzători și cumpărători din toate comunele Brăilei și din județele învecinate, atrași de varietatea produselor și de atmosfera vibrantă a târgului.

Aici se vindeau cereale, animale, manufacturi, obiecte din fier, încălțăminte și multe alte mărfuri. Dar târgul nu era doar un loc de comerț, ci și un spectacol în sine. Se organizau distracții variate, de la carusele și bărci ce se răsturnau, până la măscărici, iluzioniști, ghicitori și oameni puternici care rupeau lanțuri. În plus, vizitatorii aveau ocazia să vadă animale sălbatice și diverse curiozități, cum ar fi pitici sau expoziții neobișnuite.

Pe scurt, era un adevărat bâlci, unde vedeai ce nu mai văzuseși și unde, de multe ori, pierdeai mai mult decât te așteptai. La final, curioșii și amatorii de distracții plecau cu buzunarele goale, dar cu amintiri de neuitat.

Târgul anual dura o săptămână și se desfășura la marginea satului, de o parte și de alta a DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat, lângă cimitir. Din păcate, în contextul frământărilor istorice din perioada 1939-1940, acest târg nu a mai fost organizat. De atunci, s-a sfârșit pentru totdeauna cu această tradiție.

Târgul era comparabil ca amploare cu Drăgaica de la Buzău, Moșii de la București sau Bâlciul de la Tecuci, județul Galați. În locul său, s-a instituit Sărbătoarea Spicului, un festival care marca sfârșitul recoltării grâului. În anii 1974, 1975 și 1976, în comună s-au organizat serbări câmpenești de o zi și o noapte, la care participau și oficialități județene, alături de fiii satului plecați în alte localități.

În luminile istoriei...

Cât de departe ne pot duce aceste descoperiri? Ce alte secrete mai ascunde acest pământ plin de istorie? Poate că răspunsurile se află chiar sub ochii noștri, așteptând să fie dezvăluite...

Surse bibliografice:

1.  Dobre, Mihalcea -  Lucrare monografică – „Șuțești – o stea care renaște”, Edmunt, Brăila, 2010

2.  Lecca, Octav-George, Familiile boeresti române. Istoric si genealogie, Editura Minerva, București, MDCCCXCIX (1899).

3.  Perianu, Radu I. - Istoria scoalelor din orașul si județul Braila 1832-1864 , Editura Casei scoalelor, București, 1941

4.  Vasilescu, Nae A. Orașul și județul Brăila odinioară. Schițe istorice și administrative din orașul și județul Brăila, Brăila, 1906

5.         Vasilescu, Nae A. Schiţe-documente şi însemnări din orașul şi județul Brăila - 1828-1929,  Brăila 1929

6.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Comuna_%C8%98u%C8%9Be%C8%99ti,_Br%C4%83ila

7.  https://braila-portal.ro/printul-sutu-legenda-comunei-sutesti/

 
Autori:

Prof. Vasile Orzaru, Școala Profesională „Costache Grigore Șuțu”

Prof. Cosmin - Dănuț Roșioru, Școala Profesională „Costache Grigore Șuțu”

Prof. Silviu Stelică Roșioru, Școala Profesională „Costache Grigore Șuțu”

Jocul popular

Șuțești este o comună mare din județul Brăila, așezată pe malul drept al râului Buzău, pe drumul național ce duce de la Brăila la Râmnicu-Sărat.

Dansul popular este una din valorile noastre culturale, una din tradițiile cu care noi ne identificăm ca neam și ca țară. Când vorbim de dans popular, trebuie să ne referim la jocul popular autentic și aici nu se poate să nu te gândești și la portul popular, la puritatea și curățenia jocurile populare tradiționale din zona Brăilei, cum ar fi Hora de la Zăvoaia, Alunelul, Hora de la Însurăței, Floricica, Birul Greu, Ciobănașul, Oița, Mărioara, Românul, etc.

Ca în multe alte sate, tradițiile muzicale și jocurile populare au o istorie îndelungată și la noi, reflectând valorile și spiritul comunității locale. Jocurile nu erau doar o simplă formă de distracție, ci și un mod de a celebra legătura profundă dintre oameni și pământul lor.  

  Pe vremuri, ne povestește tanti Dumitra Ulmeanu, de 85 de ani, Hora Satului aduna flăcăii și fetele satului, în fiecare duminică, începând de pe la orele 14.00 până la asfințitul soarelui (când se întorceau vacile de la câmp). Se organiza o singură horă pentru tot satul și numai într-un singur loc. Locul de întâlnire era la început mijlocul satului (actualul parc), iar apoi în spatele școlii de meserii (acum târgul). Ceata flăcăilor organizatori era destul de mare, cam 10-20 de flăcăi, din toate cele șapte sectoare ale satului.

După masa de prânz, tot tineretul satului se îndrepta spre locul unde se desfășura hora. În ritmul muzicii populare cântate de diferite tarafuri de lăutari ai comunei (Sterea, Parnică, Scheletu, Paraleu etc) tinerii se veseleau și dansau diferite jocuri populare: ,,Șchioapa”, ,,Fedeleșul”, ,,Hora la scaun”, ,,Brâul”, ,,Învârtita”, ,,Ciobănașul”, ,,Romanul”, ,,Ovreicuța”, ,,Perinița” etc., după cum ne relatează doamna învățătoare Lenuța Orzaru, în prezent pensionară, și dumneaei o păstrătoare și valorificatoare a folclorului de la noi, cu multe participări și premii la diferite concursuri și festivaluri din țară.

Un moment deosebit era ,,Hora la scaun”. Organizatorul aducea scaun, pe care îl punea în mijlocul horei, apoi veneau doi flăcăi. Unul se așeza pe scaun iar celălalt se ducea la horă și îi aducea o fată. Dacă îi convenea fata adusă, acesta dansa cu ea. Dacă nu-i convenea, se întorcea cu spatele, cu scaun cu tot. După ce făcea câteva învârtituri cu fata pe care o accepta, acesta se ducea la horă și aducea un băiat. La fel și fata ,avea același drept de a accepta sau de a întoarce spatele. De obicei, când vreo  drăcoasă refuza de mai multe ori, lăutarii opreau hora iar fata respectivă era apostrofată de celelalte fete care încă nu jucaseră.

Iarna, când vremea era nefavorabilă, hora se desfășura în saloanele de dans din sat (Bălan, Mitică Mazilu,  Buzatu).

După ce s-a construit Căminul Cultural în fiecare sâmbătă seara se organiza ,,Balul”  iar joi seara ,,Balul Țigănesc”.

Organizatorii, 5-6 flăcăi, trimiteau invitații fetelor, încă din timpul săptămânii, cu 3-4 zile înainte.Tot ei, flăcăii, cumpărau ilustrate pe care le ofereau fetelor cu care dansau. La sfârșitul balului, fiecare fată arăta ilustratele primite. Fata care avea cele mai multe, era declarată ,,Regina balului”

La intrare, fiecare fată și băiat primeau un număr (erau numere duble 1-1, 2-3, 3-3). Când începea balul, fiecare băiat își căuta numărul pereche și dansa cu fata respectivă. Când era desemnată regina balului, aceasta căuta băiatul pereche, cu care dansa ultimul dans al balului.

Dansurile populare mai au ca trăsătură specifică strigăturile (chiuiturile), care diferă de la o zonă folclorică la alta. Element foarte important, strigătura (chiuitura) dă culoare jocului popular, îndemnând la accelerarea sau încetinirea ritmului, subliniind schimbarea unor formații, ajutând prin cuvânt la  realizarea expresivității dansului. Strigăturile trebuie să fie rostite întotdeauna pe linia melodică a dansului, uneori în mod sacadat, energic, vioi,  pe un ton  înalt, alteori în  ritm  lent, pe un ton coborât în concordantă deplină cu stilul dansului si muzicii acompaniatoare.

Portul popular

Costumul femeiesc din zona Brăilei era confecționat de tinerele fete înainte de căsătorie și era purtat până la bătrânețe. Găteala capului varia în funcție de vârsta femeii și de situația ei socială. Fetele umblau cu capul descoperit și părul împletit în cozi, doar iarna purtau basmale înflorate. Tulpanul din pânză albă era purtat oriunde, iar cele pentru sărbători erau împodobite cu dantele, mărgeluțe sau icusari (bănuți de aur turcești). Marama de borangic făcea parte din lada cu zestre a tinerelor fete, ca și podoabele de aur, salba din lefți și cerceii din icusari.

Ia sau cămașa era confecționată din borangic sau bumbac cu motive decorative dispuse în: altiță (pe umăr), râuri, șirâmboaie sau șireturi (pe mâneci), brăduți sau orzișori (pe piept și spate) și băntuțele (de la gât și mâneci).

Fusta se confecționa din același material ca și ia, cu alesături sau cusături pe poale. Fotele se prindeau din brâu deasupra fustei și pe față și pe spate. Culoarea lor era neagră, având pe laterale și în partea de jos benzi cu alesături, motive geometrice variate, cu o cromatică vie: roșu, alb, galben, albastru, verde. Pistelca era un șorț purtat de femei la muncă, lung până la glezne, țesut din lână roșie sau neagră, cu alesături simple. Fotele se prindeau cu brăcile, lungi și înguste, din lână colorată și împodobite cu mărgele. Ilicul era confecționat din aba, decorat cu găitane negre, după moda turcească.

Activitatea cultural-artistică

În prezent, comuna noastră se poate mândri cu existența Ansamblului ,,Mugurașii de la Șuțești” , ansamblu înființat  în urmă cu 5 ani de către doamna învățătoare Luminița Nicoară. În calitate de cursantă a Atelierului de revitalizare a patrimoniului imaterial brăilean „Jocul”, al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și sub îndrumarea coregrafilor Mihalache Gheorghe, Ioniță Titica, Ion Horujenco, Coman Ștefan și Marin Barbu, am învățat diferite jocuri din zona Brăilei dar și din alte zone ale țării.

Am invitat copiii din școală pentru a participa la cursul de dans, având susținerea autorităților locale și a conducerii școlii din comună.

La început, am discutat cu părinții elevilor, evidențiind importanța și frumusețea jocului popular. Primele lecții au fost dificile, însă plecând de la joacă la joc,  încetul cu încetul,  au deprins pașii, au început să recunoască melodiile dansurilor, au învățat strigături, au învățat cum se îmbracă corect costumul popular (școala deține 10 costume de fete si 10 costume de băieți).

În prezent, dansatorii știu a juca:  Hora de la Zăvoaia, Hora-n două părți, Hora stângă, Hora de la Însurăței, Alunelul, Ca pe baltă, Floricica, Birul greu, Ciobănașul, Fedeleșul, Ofițereasca, Mărioara, Ovreicuța, Hora-n bătătură, Floricica, Greceasca, Oița, Brânza, Ghimpele de la Însurăței, Șchioapa, Trăncănăul, Căzăcelul, Romanul dar și altele.

Jocurile populare din comuna Șutești, județul Brăila, au evoluat semnificativ de-a lungul decadelor, păstrându-și totuși farmecul tradițional. De la jocurile simple, ce adunau copiii în jurul unui spațiu comun, la activitățile mai complexe din prezent, tehnologia a influențat stilul de viață al locuitorilor, dar tradițiile au rămas puternic ancorate în viața cotidiană a comunității. Chiar și astăzi, în ciuda schimbărilor aduse de modernitate, locuitorii din Sutești continuă să își sărbătorească tradițiile prin jocuri care reflectă identitatea lor culturală. Astfel, istoria jocurilor populare din această localitate demonstrează cât de importante sunt tradițiile în păstrarea spiritului comunitar, chiar și într-o eră digitală.

 Autor:

Prof. Luminița Nicoară, Școala Gimnazială „Costache Grigore Șuțu”