satul lișcoteanca

      Despre dragostea țăranilor pentru pământ s-au scris și s-au spus atâtea, încât expresia a devenit în prezent un clișeu, demonetizat de discursurile demagogice ale politicienilor și propagandiștilor diferitelor regimuri, care ne-au condus.

 Voi încerca aici să aduc o dovadă că, cel puțin pentru comunitățile de la Bordeiul Verde, iubirea pentru pământul moștenit de la strămoși, nu a fost vorbă goală.

La 28 mai 1583, domnul Țării Românești, Mihnea al II-lea, dădea un hrisov prin care împroprietărea trei cete de țărani liberi (moșneni) cu stăpânirea moșiilor Filiu și Lișcoteni. Comunitatea țăranilor liberi din Satnoeni (Lișcoteanca) avea să fie singura din Județul Brăila, care și-a păstrat pământurile, până la reforma agrară din 1919-1921.

Hrisovul (alăturat) s-a aflat în posesia ultimilor moșneni lișcoteni - familia Satnoianu - fiind predat la începutul secolului XX profesorului Ion Ionașcu, directorul Arhivele Naționale din București, unde se păstrează până astăzi.

Dincolo de valoarea lui istorică, mult mai impresionantă este povestea comunității de țărani liberi din Satnoeni, pe care acest petic de hârtie o spune.

Primul lucru care reiese din citirea cărții de hotărnicie este că în ciuda tuturor vicisitudinilor vremurilor, moșnenii lișcoteni au reușit să-și păstreze neatinsă moșia, timp de aproape 350 de ani, conservând prin tradiție împărțeala făcută de strămoșii lor la 1583. În același context, trebuie menționat faptul că ei au reușit să păstreze cu sfințenie și să transmită din generație în generație hrisovul original al lui Mihnea la II-le, până la începutul secolului XX, când a fost preluat de arhivele naționale.

Într-un ținut călcat și prădat aproape permanent de turcii din Kazaua Brăilei sau de oștile rusești și austriece, unde omul „umbla cu zilele în mână” și nu exista vreo garanție a siguranței vieții și bunurilor, asigurarea protejării și supraviețuirii intacte, în bordeiele lor efemere și mizere din câmpul fără sfârșit al Bărăganului, a acestui petec de hârtie - paiul de care se agățau și singura dovadă care le certifica drepturile lor - demonstrează fără tăgadă dragostea și dârzenia cu care acești moșneni și-au apărat bucata de pământ, lăsată lor de străbuni.

Mărturii a acestei comunități mândre de țărani din Câmpia Brăilei, ne-a mai rămas cimitirul „Satnoenilor bătrâni”, cum ii zicea moș Stelian Broască, și câteva nume de familie - Satnoianu, Meiroșu, Brânză, Dovlețiu și Fileanu - cele mai vechi familii, cu atestare continuă, de aproape 450 de ani, din județul Brăila.

În 2023 Lișcoteanca (Satnoeni) și Filiu au aniversat 440 de ani de la prima atestare documentară. Filiu, din păcate, mai trăiește doar în amintire. Dar poate că, pentru cei legați de Lișcoteanca, ar fi un moment bun să se gândească la celebrarea atâtor ani de istorie, cu care puține sate din Bărăganul Brăilei se pot mândri.

Sursa: Iulian Măcreanu, Bordei Verde, șapte milenii de istorie ale unei comunități din Câmpia Brăilei, Editura EduCult,2025

Ți-a plăcut articolul? Citește și Case și conace boierești: Conacul Stilu-Concăl sau Copilul din Lișcoteanca botezat de Regele Carol al II-lea