satul Constantin gabrielescu

       Actualul sat Constantin Gabrielescu a fost înființat în anul 1903, cu numele de Șcheaua Nouă, în cadrul celei mai importante reforme administrative a Județului Brăila, din perioada antebelică. Aceasta a vizat desființarea așezărilor neregulate de tip „târlă”, de pe suprafața județului, și gruparea locuitorilor târlași în așezări moderne, cu planuri regulate, care să permită construirea elementelor de infrastructură edilitară necesare (primărie, școală, biserică, cămin cultural etc.), pentru dezvoltarea lor.

Acțiunea de desființare a târlelor s-a desfășurat între anii 1903 și 1904, sub conducerea energică a prefectului de Brăila, avocatul Constantin Gabrielescu. Satul Șcheaua Nouă a fost primul înființat, servind ulterior ca model, pentru modul în care urmau să fie constituite și celelalte sate de târlași relocați: Romanu, Scorțaru Nou, Oprișenești, Lișcoteanca etc. Satul a primit denumirea de Șcheaua Nouă, ales după numele vechi al moșiei Bordeiu Verde, pe care era situat.

Amplasamentul satului Șcheaua Nouă a fost ales pe drumul județean care venea de la Batogu, prin Târlele Filiu și Bordei Verde, pentru a ajunge la Brăila prin Morotești și Silistraru, pe valea Ianca. Planul noului sat era unul regulat, cu ulițe drepte, care se întretaie perpendicular. În noul sat au primit vetre de casă locuitorii din târlele Druica, Crestezul, Vlădeni, Spânu și Mototolești - de pe teritoriul comunei Bordeiu Verde - și Burta Encii și Bălănești, de pe teritoriul comunei Urleasca.

Locuitorii și-au ales vetrele de casă, grupându-se după târlele de proveniență, lucru ce avea să impieteze covârșitor și pe termen lung asupra coeziunii sociale a locuitorilor.

Noua comunitate din Șcheaua Nouă era una săracă, născându-se prin adunarea laolaltă, a unor clăcași pălmași, fără pământ, cu păstorii săraci ai unor turme mici, ce cu greu mai găseau teren de pășune la începutul secolului XX, când aproape tot terenul era deja arabil. Nivelul de educație era și el unul extrem de scăzut, cu un analfabetism aproape generalizat, în lipsa posibilității frecventării școlilor, care lipsiseră cu totul în fostele târle. Spre exemplu, în târla Bălănești existau doar 2 știutori de carte din 83 de locuitori, iar în Burta Encii doar 1 din cei 111 locuitori știa a scrie și a citi.

În anul 1923, printr-o decizie pur politicianistă a mai marilor vremii, Șcheaua Nouă devine comună, primind numele actual, ca omagiu pentru prefectul Constantin Gabrielescu, în mandatul căruia satul a fost înființat.

Sărăcia, lipsa de coeziune între foștii târlași și lipsa „oamenilor cu școală” aveau însă să reflecte și în incapacitatea administrativă a comunității, de a-și gestiona propriile afaceri, în perioada în care Constantin Gabrielescu a fost comună de sine stătătoare (1923-1947), fapt ce a silit autoritățile să o desființeze, după mai puțin de un sfert de veac de funcționare independentă.

În perioada interbelică, dezvoltarea satului Constantin Gabrielescu a cunoscut un proces de  stagnare, sau chiar de regres, în unele privințe. Izolarea satului s-a accentuat, după ce autoritățile au desființat drumul județean, spre Brăila, prin Morotești și Silistraru, silindu-i  pe locuitori să folosească tot vechiul drum prin Bordeiu Verde pentru a ajunge „în lume”. Din păcate pentru ei, administrația din Bordeiu Verde nu avea niciun interes pentru a moderniza acest drum, în vreme ce administrația din Constantin Gabrielescu nu dispunea de mijloacele pentru a o face, starea lui rămânând una rea. De asemenea, pentru chestiunile care țineau de moară, agentul agricol, jandarmerie, recrutare, asistența sanitară, asistența veterinară sau biserică, erau nevoiți să se deplaseze tot la Bordei Verde, aceste servicii descentralizate nefiind asigurate de administrația din Constantin Gabrielescu.

Cel mai important eveniment din perioada interbelică l-a constituit extinderea vetrei satului, în anul 1935, când au fost adăugate un număr de 167 vetre de casă, cu o suprafață de 1.500 m2 fiecare, însumând 25 de hectare, în zona dinspre Bordei Verde.

Nici perioada comunistă nu a adus o îmbunătățire semnificativă a vieții locuitorilor, care au rămas să se ocupe aproape exclusiv cu agricultura „la CAP”, mult mai puțini dintre ei beneficiind de oportunitățile și locurile de muncă, pe care apariția exploatărilor petroliere le-a adus în Bordei Verde, spre exemplu.

Sursa: Iulian Măcreanu, Bordei Verde, șapte milenii de istorie ale unei comunități din Câmpia Brăilei, Editura EduCult,2025

Ți-a plăcut articolul? Citește și O sută de ani de când Constantin Gabrielescu a devenit comună sau Amurgul târlelor din Câmpia Brăilei și înființarea satului Șcheaua Nouă